R******** G** G*******
ReclamantG*** Ş***** O****** R* V*****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, pentru perioada 01.10.2008-02.10.2010, invocată de instanţă din oficiu şi respinge acţiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta unitatea şcolară la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 şi a Legii-cadru nr. 330/2009, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 03.10.2010 – 31.12.2010, sume ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Vâlcea.
Hotarare 529/2014 din 08.04.2014Amână judecarea cauzei la 8 aprilie 2014
Incheiere de sedinta din 11.03.2014Amână judecarea cauzei la 11 martie 2014 pentru când se va emite adresă pârâtei să-şi exprime punctul de vedere cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014