P****** N******
Recurent ReclamantP****** M***** V***
Recurent ReclamantB**** R********* S******** A G******* N******* B*** O* G***** )
Intimat PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.1009/R din 11 oct.2013, în sensul că obligă pe intimata-pârâtă la 2848 lei cheltuieli de jduecată la fond şi recurs faţă de recurenţii-reclamanţi, în loc de 2354,87 lei. Irevocabilă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.11.2013Admite recursul. Modifică în parte sentinţa, în sensul că admite acţiunea. Constată nulitatea parţială a clauzei din Actul adiţional de la art.1.2 (costuri) şi art.2.1.2 pct.1, privind majorarea marjei fixe a băncii de la 7,255%, urmând ca marja fixă a băncii să rămână cea menţionată în contractul de credit iniţial, de 4,8500%, potrivit art.6 pct.1 lit.a teza a II-a din acest contract. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor -recurenţi daune constând în diferenţa dintre dobânda calculată potrivit clauzei declarată nulă prin prezenta (art.1.2 şi art.2.1.2 pct.1) şi dobânda calculată potrivit contractului de credit iniţial (art.6 pct.1, lit.a), începând cu data primei trageri, la zi, până la momentul executării prezentei hotărâri, după modalitatea de calcul prezentată în raportul de expertiză (fila 102 -103 dosar fond -Secţiunea "Referitor la obiectivul expertizei nr.2"). Obligă pârâta-intimată la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţii-recurenţi, la fond şi în recurs,în cauntum de 2354,87 lei. Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Irevocabilă.
Hotarare 1009/2013 din 11.10.2013Amână pronunţarea la data de 11 octombrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2013Amână pronunţarea la 4 octombrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2013Amână pronunţarea la data de 27 septembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2013