L****** ( O**** T* O******
InculpatC*** J******** D* P***** M********
Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public. Condamnă pe inculpata L.O., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - fals informatic, prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, - înşelăciune prin sisteme informatice, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare, - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus în cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Constată recuperat prejudiciul cauzat prin infracţiune. În temeiul art. 348 Cod procedură penală anulează documentele false ( chitanţe) existente la filele 101-221 vol.II dos. urm. pen. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpata la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 900 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.11.2013.
Hotarare 2767/2013 din 27.11.2013La data de 27.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2013Termen acordat, faţă de cererea de amânare depusă de inculpată, în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013