N**** I**
ReclamantI********** I****** M****
PârâtI********** I****** F*****
PârâtI********** I****** R*****
PârâtN**** I**
ReclamantAdmite cererea, astfel cum a fost precizată formulată de către reclamant în contradictoriu cu paratii. Omologhează raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile întomcit de către expert tehnic Copoiu Niculae, în varianta I. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor asupra masei partajabile. Atribuie paratei I********** I****** M**** în deplină proprietate şi absolută posesie imobilul constând din casă de locuit cu suprafata construită de 119 mp; suprafata utilă de 75,60 mp; anexe gospodăreşti (magazie şi garaj) cu suprafata construită de 30 mp ( în valoare de 28168 lei) şi teren intravilan în suprafata de 1337 mp (pe care este construită casa şi anexele mai sus arătate, în valoare de 16734 lei), situat în satul Pietrele, com. Băneasa, jud. Giurgiu, având ca vecinătăţi: la S- DN 41, la N- Velcea Ştefan, la E- Albu Vasile, la V- Procopie Iancu, imobil cu valoarea totală de 44902 lei, faţă de un drept valoric al reclamantei de 28064 lei. Obligă pe parata I********** I****** M**** să plătească paratilor: I********** I****** F***** şi Iordăchescu Ionescu Mihai Răzvan suma de 16838 lei (respectiv suma de 8419 lei fiecăruia), cu titlu de sultă rezultată din partajarea bunurilor imobile mai sus arătate. Obligă pe parata I********** I****** M**** să plătească reclamantului N**** I** suma de 16022, 3 lei reprezentând despăgubiri civile şi suma de 6510, 26 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care urmează a se calcula penalităţi pana la achitarea integrală a debitului şi cheltuieli de executare, conform procesului verbal din data de 18.04.2013 încheiat de BEJ Iordache ion în dosarul de executare nr. 442/2010. În baza art. 453 rap. la art. 455 C.p.civ., obligă paratii în solidar, să plătească reclamantului suma de 3678, 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1497, 06 lei reprezintă taxă timbru pe capătul de cerere privind partajul succesoral (1347,06 lei reprezentând taxa timbru de 3% la valoarea masei succesorale+150 lei taxa timbru pentru stabilirea calităţii de moştenitor); suma de 1231,62 lei reprezentând taxa timbru pe capătul de cerere privind pretenţiile solicitate de reclamant iar suma de 800 lei reprezentând onorariu expert tehnic şi suma de 150 lei onorariu avocat. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotarare 8074/2016 din 29.11.2016Amana pronuntarea la data de 29.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2016Pentru a da posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni, va amâna cauza
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Pentru ca expertul sa raspunda la obiectiuni
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Pentru a se depune obiecţiuni în scris, motivate, de către parata I********** I****** M**** în vederea comunicării către expert, amana cauza
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, amana cauza
Incheiere de sedinta din 24.03.2016Pentru a se reveni cu adresă către expert, amana cauza
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Pentru ca reclamantul să achite onorariul provizoriu de expert în cuantum de 800 de lei în contul expertului construcţii Copoiu Niculae, în vederea efectuării raportului de expertiză, va amâna cauza, sens în care,
Incheiere de sedinta din 30.10.2015Având în vedere lipsa de procedură cu părtile şi cererea de amânare formulată de paratul I********** I****** F*****, va amâna cauza, sens în care
Incheiere de sedinta din 18.09.2015În conformitate cu prevederile art. 983 - 984 C.p.civ., Constată deschisă succesiunea defunctului Iordăchescu Ionescu Corneliu. Constată că moştenitorii acestuia sunt pârâţii: I********** I****** M****, în calitate de soţie supravietuitoare cu o cotă legală de 1/4, I********** I****** F***** şi Iordăchescu Mihai Răzvan în calitate de fii, cu cote de 3/8 fiecare. Constată că masa succesorală ramasa de pe urma defunctului Iordăchescu Ionescu Corneliu se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în sat Pietrele com. Băneasa jud. Giurgiu, constând din casă de locuit construită din cărădimă în suprafata de 141 mp şi teren aferent (pe care este construită casa) în suprafata de 1337 mp (din acte 1387 mp) situat în tarla 1, parcela 12-15, având nr. cadastral 410, înscris în CF 35/N a localităţii Băneasa jud. Giurgiu, cealaltă cotă indiviză de 1/2 fiind bun propriu al soţiei supravieţuitoare I********** I****** M****. Dispune efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcţii civile pentru evaluarea şi lotizarea imobilului constând din casă şi teren reţinut la masa partajabilă, cu onorariu provizoriu în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului. Fixează termen de judecată la data de 18.09.2015 cu citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 26.06.2015Amana pronunţarea la data de 26.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2015Amana pronuntarea pentru data de 19.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2015Pentru a se achita taxa de timbru de 1231, 62 lei, faţă de valoarea pretenţiilor şi despăgubirilor solicitate, în valoare totală de 22532, 56 lei,va amana cauza
Incheiere de sedinta din 08.05.2015Pentru a rămâne definitivă încheierea prin care s-a respins cererea de acordare ajutor public judiciar şi pentru ca reclamantul să achite taxa de timbru pe cererea precizatoare depusă la dosar, respectiv pe capătul 3 al cererii precizatoare raportat la valoarea pretenţiilor pe care le solicită cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată şi penalităţi convenţionale şi cheltuieli de executare, va amâna cauza, sens în care,
Incheiere de sedinta din 20.03.2015Respinge cererea privind acordarea ajutorului public judiciar, formulată de petent, ca neîntemeiată. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta secreta din 13.02.2015Amana pronuntarea pentru data de 13.02.2015 pe cererea de ajutor public. Pe fond, pentru soluţionarea cererii de acordare ajutor public, amana cauza
Incheiere de sedinta din 06.02.2015Pentru ca reclamantul să achite taxa de timbru în consecinţă, vis - a - vis de cererea precizatoare, va amâna cauza, sens în care
Incheiere de sedinta din 09.01.2015Pentru ca reclamantul sa precizeze obiectul acţiunii principale, să precizeze cadrul procesual cu privire la calitatea pasivă a pârâţilor, să justifice această calitate, faţă de cererea precizatoare, având în vedere că prin cererea precizatoare a venit cu altă motivare decât motivele invocate prin acţiunea introductivă, sub sancţiunea suspendării cauzei în caz de neconformare, cu precizarea că este ultimul termen acordat în acest sens, pentru lipsa de procedură cu pârâţii şi faţă de cererea de amânare depusă la dosar de pârâtul I********** I****** F*****, va amâna cauza, sens în care
Incheiere de sedinta din 07.11.2014Pentru ca reclamantul sa precizeze obiectul acţiunii principale, să precizeze cadrul procesual cu privire la calitatea pasivă a pârâţilor, să justifice această calitate, faţă de cererea precizatoare, având în vedere că prin cererea precizatoare a venit cu altă motivare decât motivele invocate prin acţiunea introductivă, sub sancţiunea suspendării cauzei în caz de neconformare, amana cauza
Incheiere de sedinta din 26.09.2014În vederea comunicării cererii precizatoare şi pentru ca reclamantul să depună la dosar contractul nr. 610730/10.04.2008, de care a făcut vorbire în acţiunea introductivă, va amâna cauza, sens în care,
Incheiere de sedinta din 20.06.2014Repune cauza pe rol pentru completarea probatoriilor. Dispune citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar titlul executoriu contract nr. 610730 din 10.04.2008, somaţia emisă de executorul judecătoresc Iordache Ion şi respectiv celelalte acte de executare din dosarul de executare şi totodată să precizeze suma pe care o solicită să-i fie constatată ca pasiv al moştenirii, cu titlul de penalităţi convenţionale şi modul de calcul al acesteia şi totodată să precizeze din ce se compune suma de 16022,30 lei şi ce reprezintă. Fixează termen de judecată la data de 20.06.2014, cu citare părţi. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.05.2014.
Incheiere de sedinta din 16.05.2014Amana pronunţarea la data de 16.05.2014, pe încheiere.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2014Pentru a le da posibilitate pârâţilor de a-şi angaja un apărător.
Incheiere de sedinta din 21.03.2014Pentru a le da posbilitate părţilor de a a depune la dosar înscrisuri justificative.
Incheiere de sedinta din 31.01.2014Pentru a da posibiliate părţilor de a formula probe.
Incheiere de sedinta din 29.11.2013