Dosar 6246/62/2013 din 26.08.2013

alte cereri procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6246/62/2013
Data dosar:
26.08.2013
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
alte cereri procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.11.2021 la ora 10:30

    Complet: CI3
  • Fond

    În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului ORIRUX COMPANY SRL SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.11.2021.

    Hotarare 1170/2021 din 17.11.2021
  • Sedinta din data de 10.11.2021 la ora 10:30

    Complet: CI3
  • Amână pronunţarea

    Pentur a se împlini termenul în care părţile pot formula obiecţiuni la raportul final, amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. 2 C.p.c , prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 10:30

    Complet: CI3
  • Amână pronunţarea

    Pentru a se împlini termenul în care părţile pot formula obiecţiuni la raportul final, amână pronunţarea în cauză la data de 10.11.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. 2 C.p.c , prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2021
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână pronunţarea

    Pentru a se depune la dosar dovada publicării raportului final în BPI şi pentru a se împlini termenul în care părţile au posibilitatea să formuleze obiecţiuni la acest raport, amână pronunţare la data de 03.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru efectuarea distribuirii sumelor între creditori, întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la acest din urmă raport şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la 20.10.2021, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865, stabileşte termen de control la data de 16.06.2021/CI3 - Tco. Fără prezenţa părţilor. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte termenului de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare. De asemenea, va depune dovada publicării acestui raport în BPI, sub aceeaşi sancţiune.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor, stabileşte termen de control la data de 17.03.2021, Tco/camera de consiliu, ora 12:00, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865. Fără prezenţa părţilor.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 09.09.2020 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen de control la data de 18.11.2020, Tco/camera de consiliu, ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Suspendat – stare de urgenţă

  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 08.04.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 15.01.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 02.10.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 13.02.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 22.05.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2019
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 13.02.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 07.11.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 06.06.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 28.03.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2018
  • Sedinta din data de 27.09.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, convocarea adunării creditorilor pentru discutarea propunerii de diminuare a preţului de vânzare a bunului debitoarei şi pentru reluarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen la data de 10.01.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2017
  • Sedinta din data de 17.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 27.09.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2017
  • Sedinta din data de 08.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, convocarea adunării creditorilor în vederea discutării propunerii de reducere a preţului de vânzare a bunului din patrimoniul debitoarei, reluarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen la data de 17.05.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activului imobil din patrimoniul debitoarei în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din 07.11.2016, stabileşte termen la data de 08.03.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 14.09.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din 18.08.2016, stabileşte termen la data de 07.12.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2016
  • Sedinta din data de 04.05.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a activului - teren din patrimoniul debitoarei, în condiţiile ce se vor stabili de adunarea creditorilor convocată pentru data de 06.05.2016, stabileşte termen la 14.09.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii în sensul continuării demersurilor de valorificare a activului - teren din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din data de 18.01.2016, stabileşte termen la data de 04.05.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2016
  • Sedinta din data de 07.10.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunului imobil - teren din patrimoniul debitoarei, desfăşurarea adunării creditorilor convocată pentru data de 09.10.2015, stabileşte termen la data de 20.01.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2015
  • Sedinta din data de 20.05.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea continuării demersurilor de valorificare a activului - teren din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor din 10.04.2015, stabileşte termen la data de 07.10.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2015
  • Sedinta din data de 11.02.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea proceduri şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 20.05.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2015
  • Sedinta din data de 19.11.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a imobilului - teren din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 11.02.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea evaluării activului din proprietatea debitoarei, convocarea adunării creditorilor pentru stabilirea strategiei de valorificare şi demararea procedurii de vânzare, stabileşte termen la data de 19.11.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de către administratorului judiciar CENTU SPRL. Dispune intrarea în procedura falimentului a debitorului SC ORIRUX COMPANY SRL. Numeşte in calitate de lichidator pe administratorul judiciar pe CENTU SPRL. Pentru continuarea procedurii stabileşte termen la data de 18.06.2014, sala T4, ora 8,30.

    Hotarare intermediara 785/2014 din 12.03.2014
  • Sedinta din data de 27.11.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea părţilor interesate să depună plan de reorganizare a activităţii societăţii debitoare sau, în situaţia în care nu se va depune un plan, pentru discutarea propunerii de intrare a acestei societăţi în procedura de faliment, stabileşte termen la data de 12.03.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2013
  • Sedinta din data de 29.08.2013 la ora 09:00

    Complet: CIV4
  • Amână cauza

    deschide procedura generală a insolvenţei debitoarei

    Hotarare intermediara 408/cc/sind din 29.08.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD