G****** V*****
InculpatT****** I***
Parte civilăT****** M****
Parte civilăÎn baza art.385/15 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală admite recursurile declarate de către părţile civile T. I. şi T. M., împotriva Sentinţei penale nr.173/01.11.2013 a Judecătoriei Huedin , pe care o casează cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului şi cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate părţilor civile şi rejudecând în aceste limite: Condamnă pe inculpatul G. V. la următoarele pedeapse : - 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 al.2 C.pen. cu aplicarea art. 320 ind.1 C.pr.pen.(comisă asupra părţii vătămate T****** I***) - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 al.2 C.pen. cu aplicarea art. 320 ind.1 C.pr.pen.(comisă asupra părţii vătămate T****** M****). În temeiul art. 33lit.a, art.34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II a C.pen. În temeiul art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 4 luni închisoare aplicată inculpatului G. V. pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni , stabilit conform art.82 C.pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate prev. de art.83 C.pen. În temeiul art.71 al.5 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.14 C.pr.pen., art.346 C.pr.pen., rap.la art.998 C.civ.admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă T. I. şi T. M. , şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul G****** V***** la plata sumei de 1600 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii , cu titlul de daune morale în favoarea părţii civile T****** I*** şi la plata sumei de 600 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile T****** M****. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale. În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.12.2013.
Hotarare 456/2013 din 18.12.2013