Dosar 6260/285/2010 din 29.01.2013

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6260/285/2010
Data dosar:
29.01.2013
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Schimbat total sau în parte

    Anulează apelul declarat de intervenienta în nume propriu Juravle Elena, ca netimbrat. Admite apelurile declarate de reclamanta C******* A******* Z****** şi pârâta C******* G***. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 4336 din data de 19 noiembrie 2012 a Judecătoriei Rădăuţi( dosar nr. 6260/285/2010), în sensul că: Constată că la data de 12 iunie 2009 s-a deschis succesiunea după defunctul Calancea Gheorghe Vasile, cu ultimul domiciliu în oraşul Vicovu de Sus, jud. Suceava. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Calancea Gheorghe Vasile este alcătuită din următoarele bunuri: -suprafaţa de 880 mp teren curţi construcţii situată în intravilanul oraşului Vicovu de Sus, Calea Cernăuţi, jud. Suceava, cu vecinii: N- teren arabil 2A, E: Calancea Valeria, S-Calea Cernăuţi, V-Calancea Elisaveta, identică cu parcela 1 CC identificată în planul de situaţie din anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 80-ds. apel, în valoare de 32750 lei; -suprafaţa de 1120 mp teren arabil situată în intravilanul oraşului Vicovu de Sus, Calea Cernăuţi, jud. Suceava, cu vecinii: N- Ungurean Gheorghe, Mleşniţă Gheorghe, E: Calancea Valeria, S- teren curţi construcţii 1CC, V-Calancea Elisaveta, identică cu parcela 2 A identificată în planul de situaţie din anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 80-ds. apel, în valoare de 33742 lei; -suprafaţa de 4800 mp teren arabil situată în extravilanul oraşului Vicovu de Sus, jud. Suceava, tarlaua 18-,,Bahnă Crusina”, parcela 405, cu vecinii: N- drum, Mleşniţă Gheorghe, E: Berculean Doina, S- Bahnean Petru, V-Oancea Mihai, identică cu parcela 1 A identificată în planul de situaţie din anexa nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 81-ds. apel, în valoare de 4655 lei; -suprafaţa de 5400 mp teren arabil situată în extravilanul comunei Bilca, jud. Suceava, tarlaua 9-Bahnă, parcela 179, cu vecinii: N- drum exploatare 182, E: Sofian Zanfir, S- Sofian Al, V-Puha Constantin, identică cu parcela 1 A identificată în planul de situaţie din anexa nr. 3.1 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 278-ds. apel, în valoare de 5239 lei şi - imobilele construcţii constând din casa bătrânească cu regim de înălţime parter, şură cu grajd cu regim de înălţime parter, şopron cu regim de înălţime parter, fânar şi anexă-bucătărie cu regim de înălţime parter situate în intravilanul oraşului Vicovu de Sus, Str. Calea Cernăuţi nr. 516, jud. Suceava, imobile identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Cloşcă Mugurel de la f. 134-ds. fond în valoare totală de 94750 lei şi -suma de 2500 lei reprezentând contravaloarea unei vaci înstrăinată de pârâta-apelantă C******* G***. Valoarea totală a bunurilor ce alcătuiesc masa succesorală este de 173636 lei. La această masă concură pârâta-apelantă C******* G***, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă parte ideală de 1/4 din masa succesorală, în valoare de 43409 lei şi reclamanta-apelantă C******* A******* Z******, pârâtele-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L****, fiicele defunctului Calancea Gheorghe Vasile, în calitate de moştenitoare legale rezervatare, fiecare având câte o cotă parte ideală de 3/16 din masa succesorală, în valoare de 32556,75 lei. Lichidează starea de indiviziune existentă între părţi cu privire la bunurile ce alcătuiesc masa succesorală prin formarea şi atribuirea în natură a loturilor ce li se cuvin fiecărui copărtaş, astfel: Atribuie în deplină proprietate şi liniştită posesie pârâtei-apelante Calancea Geta, următoarele bunuri imobile: suprafaţa de 325 mp teren curţi construcţii aferentă anexei bucătărie C4, deţinută de pârâta-apelantă Calancea Geta, identificată în planul de situaţie din anexa nr. 8 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 206-ds. apel, în valoare de 12095,170 lei, imobilul construcţie constând din anexa bucătărie C4 situat în intravilanul oraşului Vicovu de Sus, Str. Calea Cernăuţi nr. 516, jud. Suceava, imobil identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Cloşcă Mugurel de la f. 134-ds. fond, în valoare de 51000 lei, suprafaţa de 644 mp teren grădină identificată în planul de situaţie din anexa nr. 8 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 206-ds. apel, în valoare de 19401,65 lei, suprafaţa de 4800 mp teren arabil situată în extravilanul oraşului Vicovu de Sus, jud. Suceava, tarlaua 18-,,Bahnă Crusina”, parcela 405, cu vecinii: N- drum, Mleşniţă Gheorghe, E: Berculean Doina, S- Bahnean Petru, V-Oancea Mihai, identică cu parcela 1 A identificată în planul de situaţie din anexa nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 81-ds. apel, în valoare de 4655 lei şi suprafaţa de 5400 mp teren arabil situată în extravilanul comunei Bilca, jud. Suceava, tarlaua 9-Bahnă, parcela 179, cu vecinii: N- drum exploatare 182, E: Sofian Zanfir, S- Sofian Al, V-Puha Constantin, identică cu parcela 1 A identificată în planul de situaţie din anexa nr. 3.1 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 278-ds. apel, în valoare de 5239 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite în lotul pârâtei-apelante Calancea Geta fiind de 92390,82 lei. Atribuie în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei-apelante C******* A******* Z****** şi pârâtelor-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L****, în indiviziune, următoarele bunuri imobile: suprafaţa de 493 mp teren curţi construcţii aferent casei bătrâneşti C1, deţinute de reclamanta-apelantă Calancea Anişoara-Zamfira şi pârâtele-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L****, identificată în planul de situaţie din anexa nr. 8 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 206-ds. apel, în valoare de 18347,443 lei, suprafaţa de 62 mp necesară instituirii unei servituţi de trecere pentru pârâta-apelantă C******* G*** la imobilele proprietatea acesteia, suprafaţă identificată în planul de situaţie din anexa nr. 8 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 206-ds. apel, în valoare de 2307,386 lei, imobilele construcţii constând din casa bătrânească în valoare de 23500 lei, şura cu grajd în valoare de 14500 lei, şopronul în valoare de 3750 lei şi fânarul în valoare de 2000 lei situate în intravilanul oraşului Vicovu de Sus, Str. Calea Cernăuţi nr. 516, jud. Suceava, imobile identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Cloşcă Mugurel de la f. 134-ds. fond şi suprafaţa de 476 mp teren grădină identificată în planul de situaţie din anexa nr. 8 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 206-ds. apel, în valoare de 14340, 35 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite în lotul reclamantei-apelante C******* A******* Z****** şi pârâtelor-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L**** fiind de 78745,179 lei. Pentru egalizarea loturilor, dispune obligarea pârâtei-apelante C******* G*** să achite reclamantei-apelante C******* A******* Z******, suma de 12870,455 lei cu titlu de sultă, pârâtei-intimate G********* L******* suma de 12870,455 lei cu titlu de sultă, pârâtei-intimate C******* I*****, suma de 12870,455 lei cu titlu de sultă şi pârâtei-intimate C******* L****, suma de 12870,455 lei cu titlu de sultă. Obligă părţile să îşi predea în mod reciproc bunurile ce le-au fost atribuite în urma partajului. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Compensează cheltuielile de judecată în apel între reclamanta-apelantă C******* A******* Z******, pârâta-apelantă C******* G*** şi pârâtele-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L**** şi dispune obligarea fiecăreia dintre pârâtele-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L**** să achite pârâtei-apelante C******* G***, suma de câte 937,266 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel rezultate în urma compensării. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2014.

    Hotarare 889/2014 din 14.10.2014
  • Sedinta din data de 07.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 14.10.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2014
  • Sedinta din data de 02.09.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare. Pune în vedere părţilor să depună eventualele obiecţiuni la suplimentul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.

    Incheiere de sedinta din 02.09.2014
  • Sedinta din data de 03.06.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Se va face adresă către expertul Savu Constantin, în sensul: - de a identifica, măsura şi evalua suprafaţa de 5400 mp teren arabil, situată în extravilanul Bahnă Bîlca, între: uliţă, Sofian Zamfir, Sofian Alex şi Puha C, ce i-a fost atribuită defunctului Calancea Gheorghe Vasile prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5328 din data de 29 octombrie 2007 şi care face parte din masa succesorală, - de a stabili posesia fiecărui trup de teren ce compune masa succesorală, urmând a depune relaţiile solicitate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2014
  • Sedinta din data de 05.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Repus pe rol

    Găsind necesare noi lămuriri asupra cauzei, având în vedere că prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Savu Constantin de la f. 64-ds. apel, a fost identificată, măsurată şi evaluată suprafaţa de 4500 mp teren arabil IA situată în extravilanul comunei Bîlca, jud. Suceava, tarlaua 14-,,Bahna" parcela 316 cu vecinii: N- drum exploatare 320, E- Pitic Elena, S-Zegrea Ion şi V- Bujdei Ecaterina înscrisă în titlul de proprietate nr. 3925 din data de 4 iunie 2007 şi care i-a fost atribuită lui Calancea Ioan prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5328 din data de 29 octombrie 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi „Buzduga Cătălina Buzduga Dana Alina" în Ioc de suprafaţa de 5400 mp teren arabil, situată în extravilanul Bahnă Bîlca, între: uliţă, Sofian Zamfir, Sofian Alex şi Puha C, ce i-a fost atribuită defunctului Calancea Gheorghe Vasile prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5328 din data de 29 octombrie 2007 şi care face parte din masa succesorală, repune cauza pe rol, sens în care: Fixează termen de judecată în data de 3 iunie 2014 pentru când se dispune citarea părţilor şi efectuarea unei adrese Biroului Notarilor Publici Asociaţi „Buzduga Cătălina Buzduga Dana Alina" din municipiul Rădăuţi, jud. Suceava pentru a comunica documentaţia care a stat la baza întocmirii actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 5328 din data de 29 octombrie 2007 la acest birou notarial, inclusiv planurile de situaţie şi planurile de amplasament şi de delimitare a dreptului de proprietate şi efectuarea unor adrese către Comisia orăşenească pentru stabilirea dreptului de proprietate Vicovu de Sus, jud. Suceava şi OCPI Suceava pentru comunicarea documentaţiei care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 3925 din data de 4 iunie 2007 şi 1963 din data de 26 martie 1999, inclusiv a planurilor de situaţie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2014.

    Incheiere de sedinta din 05.05.2014
  • Sedinta din data de 28.04.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 05.05.2014. Pronuntata in sedinţa publică din data de 28.04.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2014
  • Sedinta din data de 18.03.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează acordarea unui nou termen în vederea studierii de către părţi a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert Savu Constantin.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2014
  • Sedinta din data de 04.02.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa suplimentului la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 04.02.2014
  • Sedinta din data de 10.01.2014 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    adresa către d-l expert Savu Constantin cu menţiunea de a depune decontul justificativ pentru diferenţa onorariu expert în sumă de 1800 lei solicitată de acesta.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2014
  • Sedinta din data de 19.11.2013 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Admite cererea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză. Se va face adresă către expertul Savu Constantin să procedeze la efectuarea suplimentului la raportul de expertiză, cu comunicarea duplicatelor obiecţiunilor formulate de reclamanta-apelantă şi pârâta-apelantă, urmând să răspundă şi la următoarele obiective stabilite de instanţă: - să se măsoare, să se identifice şi să se evalueze în mod separat suprafaţa de teren ocupată de curţi-construcţii şi să se identifice în mod clar fiecare construcţie edificată pe această suprafaţă de teren şi să se întocmească planuri de situaţie în acest sens; - la trupul de teren intravilan să se precizeze separat, cu delimitarea acestora, suprafeţele de teren aferente casei bătrâneşti şi a bucătăriei noi, cu precizarea dacă fiecare au cale de acces separată, separat terenul grădină; - să se determine cine deţine posesia fiecăreia dintre suprafeţele de teren pentru care s-a solicitat ieşirea din indiviziune şi să se stabilească dacă imobilele sunt comod partajabile în natură şi în ce mod anume, propunând loturile ce urmează să fie atribuite, în cote de 1 pentru pârâta-apelantă C******* G*** şi de 1 pentru reclamanta-apelantă C******* A******* Z****** şi pârâtele-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L****, în indiviziune, şi valorile aferente fiecărui lot atribuit copartajanţilor; - să se stabilească dacă suprafaţa de 800 mp teren aferentă construcţiilor şi imobilele construcţii sunt comod partajabile în natură şi dacă da, şi în ce mod anume, ţinându-se cont şi de suprafaţa necesară unei utilizări normale a gospodăriei şi de necesitatea accesului la drumul public, propunând loturile ce urmează să fie atribuite, în cote de 1 pentru pârâta-apelantă C******* G*** şi de 1 pentru reclamanta-apelantă C******* A******* Z****** şi pârâtele-intimate G********* L*******, C******* I***** şi C******* L****. De asemenea, prin suplimentul la raportul de expertiză, expertul va răspunde şi la obiecţiunile formulate de reclamanta-apelantă C******* A******* Z****** şi de pârâta-apelantă C******* G*** care vor fi comunicate expertului în copie.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2013
  • Sedinta din data de 15.10.2013 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat pentru studiul raportului de expertiză. Se va emite adresă către reclamanta apelantă C******* A******* Z****** căreia i se va comunica o copie de pe raportul de expertiză şi cu menţiunea de a depune eventuale obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2013
  • Sedinta din data de 17.09.2013 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa raportului de expertiză şi susţinerile pârâtei apelante

    Incheiere de sedinta din 17.09.2013
  • Sedinta din data de 18.06.2013 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către expert Savu Constantin să procedeze la efectuarea raportului de expertiză, în sensul celor solicitate la fila 41 dosar.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2013
  • Sedinta din data de 21.05.2013 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    Admite excepţia de netimbrare a apelului declarat de intervenienta Juravle Elena, invocată din oficiu. Se va face adresă expertului Savu Constantin să procedeze la efectuarea raportului de expertiză, în sensul: - de a identifica, măsura şi evalua trupurile de teren ce fac parte din masa succesorală, ţinând cont de fiecare categorie de folosinţă (curţi-construcţii, livadă, teren intravilan, teren extravilan), - la trupul de teren intravilan să precizeze separat, cu delimitarea acestora, suprafeţele de teren aferente casei bătrâneşti şi bucătăriei noi, cu precizarea dacă fiecare au cale de acces separată, separat terenul grădină.

    Incheiere de sedinta din 21.05.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 9:00

    Complet: C4R civil
  • Amână cauza

    - pentru administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 16.04.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD