E** E***
PetentI************ J******* D* P****** G******
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal seria PA nr. 426181, încheiat la 08.03.2013 şi dispune exonerarea petentului de la plata amenzii contravenţionale, în cuantum de 150 lei. Menţine procesul-verbal seria CP nr. 2678895, încheiat la 22.04.2013, ca legal şi temeinic. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Giurgiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.09.2014.
Hotarare 3508/2014 din 17.09.2014Amână pronunţarea la data de 17.09.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2014Citează intimatul cu menţiunea de a depune la dosar buletinul posturilor din data săvârşirii presupusei fapte contravenţionale de către petent, precum şi planşă foto lizibilă. Respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei cererea formulată de apărătorul petentului în sensul ca intimatul să depună la dosar înscrisuri doveditoare ale faptului că la data încheierii procesului verbal contestat, pe autospeciala menţionată în actul sancţionator era montat aparatul radar cu seria şi numărul menţionat în procesul verbal.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014Amână judecarea cauzei în vederea asigurării dreptului la apărare şi acordă termen
Incheiere de sedinta din 30.04.2014Citează intimatul cu menţiunea de a se înainta instanţei buletinul de verificare metrologică, aflat la fila 31 din dosar şi anexat în copie, în copie lizibilă, conformă cu originalul, din care să reiasă: că este asumat prin semnătură şi ştampiă, precum şi data la care s-a efectuat verificarea de către metrolog.
Incheiere de sedinta din 19.02.2014Citează petentul cu menţiunea de a arăta cine a semnat plângerea contravenţională, precum şi de a depune înscrisuri doveditoare ale încredinţării mandatului reprezentantului convenţional, sub sancţiunea anulării cererii, prevăzută de art. 82 CPC. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile aflate la dosar. Respinge petentului ca nefiind utilă soluţionării cauzei, proba testimonială cu martorul Marin Afinita, având în vedere, pe de o parte, că nu s-a indicat teza probatorie, iar pe de altă parte, specificul presupusei fapte, care a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate. Citează intimatul cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal seria CP nr. 3530900/22.04.2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013