G******** M*****
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul GM, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86, alin. 1 din O.U.G 195/2002, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal; În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din vechiul Cod penal(pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani). În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. În temeiul art. 359 din vechiul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 187/2012, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din vechiul Cod penal referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei(100 lei avansate în cursul urmăririi penale şi 400 lei în cursul judecăţii). Încuviinţează parţial onorariul avocatului din oficiu Giurgiu Ioana în cuantum de 150 de lei care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.12.2014.
Hotarare 406/2014 din 22.12.2014Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 22.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2014lipsă martori
Incheiere de sedinta din 10.12.2014lipsă martori
Incheiere de sedinta din 12.11.2014audiere martori
Incheiere de sedinta din 15.10.2014pentru emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 17.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3342/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda privind pe inculpatul G******** M***** trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 cu modificările ulterioare, a administrării probelor, respectiv, proces verbal de constatare a infracţiunii (f. 7), adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (f. 24), declaraţiile învinuitului (f.11, în faza actelor premergătoare şi f. 8-9, în faza de urmărire penală), declaraţiile martorilor: Nicoară Susana (f.13 şi 14), Culcuş Maria (f. 15 şi 16), Revnic Susana (f. 47 şi 18), Moldovan Dan Rareş (f. 19 şi 20), Nicoară Florin (f. 21 şi 22), adresă S.P.C.R.P.C.Î.V. Cluj (f. 24), copie a actelor maşinii conduse de învinuit (f. 25), cazier judiciar (f. 12), cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi a actelor de urmărire penală, respectiv, rezoluţia din data de 08.01.2013 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale confirmată de procuror la aceeaşi data (f.6), procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, (f.30). Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul G******** M***** pentru infracţiunea de de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 cu modificările ulterioare. Stabileşte termen de judecată pentru data de 17.09.2014 complet de judecată P2. Se citează inculpatul la adresa din rechizitoriu şi prin afişare la uşa instanţei. Se emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Se solicită cazierul judiciar al inculpatului. Se întocmeşte adresă la Baroul Cluj pentru a se asigura prezenţa avocatului desemnat în cauză. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 23.05.2014Transpune cauza pe camera preliminara, conf. disp. art. 6 al. 2 Legea 255/2013.
Incheiere de sedinta din 19.02.2014pentru ca inculpatul sa aiba posibilitatea angajarii unui avocat
Incheiere de sedinta din 08.01.2014