Dosar 6294/190/2013 din 27.06.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6294/190/2013
Data dosar:
27.06.2013
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.11.2013 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Soluţionare

    S.P. nr. 1899/2013 Condamnă pe inculpatul M.I. pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod pr. pen, la pedeapsa de 9 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a şi lit. b Cod Penal. Conform art. 81 şi 82 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul Penal. Stabileşte în favoarea av. Dârjan Georgeta, suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocat desemnat din oficiu, ce se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu mai sus menţionat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2013.

    Hotarare 1899/2013 din 21.11.2013
  • Sedinta din data de 14.11.2013 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pentru data de 21 noiembrie 2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2013
  • Sedinta din data de 10.10.2013 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    acordă un nou termen de judecată pentru prezentarea apărătorului ales.

    Incheiere de sedinta din 10.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD