Dosar 6309/288/2013 din 30.05.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6309/288/2013
Data dosar:
30.05.2013
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.06.2013 la ora 09:00

    Complet: P3
  • Condamnare

    Admite cererea inculpatului. În baza art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 cod procedură penală; Condamnă pe inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare. Aplică art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal, în sensul interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81 şi art. 82 cod penal; Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de încercare de 3 ani şi 4 luni. În baza art. 359 cod procedură penală; Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art.83 cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni. Aplică art. 71 alin.5 cod penal. În baza art.191 cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către avocat Stuparu Doina, conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 iunie 2013.

    Hotarare 384/2013 din 26.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD