P** M* A***** S********
InculpatM**** C* T**** A*****
InculpatM****** M***** I***
Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a încadării juridice formulată de inculpaţi prin apărători. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpaţii: 1. P.A.S., domiciliat -, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 la pedeapsa de 2 ani închisoare. 2. M.T.A., domiciliat -, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 86/1 şi 86/2 Codul penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani faţă de inculpatul Pop Andrei Sebastian şi de 3 ani şi 8 luni faţă de inculpatul Matei Tudor Andrei. În baza art. 86/3 Codul penal din 1969, pe durata termenului de încercare dispune ca inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă; Datele prevăzute la literele b), c) şi d) se comunică serviciului menţionat la litera a). În temeiul art. 86/3 alin. 3 lit. d Codul penal din 1969, pe durata termenului de încercare, impune inculpaţilor obligaţia să nu intre în legătură cu persoana vătămată M.M.I. domiciliat în - . Supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 86/3 alin. 3 lit. d Codul penal din 1969 se face de Serviciul de Probaţiune Maramureş. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86/4 Codul penal, din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 1 Codul penal din 1969, interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Codul penal din 1969 şi în baza art. 71 alin. 5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 399 Cod procedură penală raportat la art. 2151 şi art. 216 alin. 3 Cod procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul P.A.S.şi a controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpatul M.T.A. pe o perioadă de 60 de zile sau până la rămânerea definitivă a cauzei. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969 deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor P.A.S.şi M.T.A.perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 24.04.2013 până la data de 24.05.2013. Constată că persoana vătămată M.M.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 118 lit. e Cod penal din 1969 confiscă în favoarea statului următoarele sume: - 9.600 lei de la inculpatul P.A.S., - 8.700 lei de la inculpatul M.T.A. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de câte 2.500 lei. În temeiul art. 217 alin. 6 Cod procedură penală dispune restituirea cauţiunii în sumă de 30.000 lei consemnată cu recipisa nr. 582600/1 eliberată de CEC Bank – Sucursala Baia Mare către inculpatulM.T.A. şi totodată plata din cauţiune a cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.500 lei conform art. 217 alin. 7 Cod procedură penală, la care a fost obligat acest inculpat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2015.
Hotarare 267/2015 din 25.02.2015La data de 25.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2015Termen acordat, faţă de cererile de amânare depuse de apărătorii inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015Faţă de cererile de amânare depuse de apărătorii inculpatului M.T.A. Respinge cererile de revocare a controlului judiciar, formulate de inculpaţi, prin apărători. Menţine măsura controlului judiciar faţă de ambii inculpaţi, pe o perioadă de câte 60 zile.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015Vizionare CD, înregistrare în mediul ambiental.
Incheiere de sedinta din 12.01.2015Termen acordat, faţă de lipsa martorului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014Termen acordat, faţă de lipsa martorului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014Termen acordat, faţă de cererile de amânare depuse de apărătorii inculpatului M.T.A. şi de apărătorul persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 14.08.2014Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014faţă de cererea de amânare formulată de către av. Blăjan Ioan
Incheiere de sedinta din 26.03.2014În temeiul art. 16 alin. 3 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 211, alin. 2, art. 214, art. 215 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul: - P.A.S., până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Baia Mare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar impune inculpatul să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; - să nu se apropie de persoana vătămată M.M.I. sau de membrii familiei acestuia, de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului ca, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.02.2014, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014Administrare probe testimoniale. Amână pronunţarea pe dispoziţiile art. 16 alin. 3 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 211, alin. 2, art. 214, art. 215 Cod procedură penală, la data de 13.02.2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Faţă de cererea de amânare depusă de către apărătorul ales al părţii vătămate.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013Respinge ca neîntemeiată cererea de modificare a controlului judiciar formulată de petentul - inculpat MATEI TUDOR ANDREI, domiciliat în - În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul -inculpat la cheltuielile judiciare în favoarea statului în sumă de 50 lei. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.09.2013, ora 14:00.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Amâna pronunţarea asupra cererii formulate de inculpatul-petent Matei Tudor Andrei, la data de 12.09.2013, ora 14:00.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Admite în parte cererea formulată de inculpatul-petent MATEI TUDOR ANDREI CNP , născut - domiciliat în - şi, în consecinţă: În temeiul art. 160 ind 3 Cod procedură penală, dispune modificarea obligaţiilor impuse de instanţă prin Încheierea penală nr. 1232/17.05.2013 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 120/R/24.05.2013 a Tribunalului Maramureş, în sensul ca inculpatul să nu se apropie şi să nu comunice cu partea vătămată M****** M***** I*** şi cu martorii din prezenta cauză direct sau indirect, cu excepţia martorei Moldovan Ioana Alexandra, domiciliată în - Menţine celelalte obligaţii dispuse de instanţă prin Încheierea penală nr. 1232/17.05.2013 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 120/R/24.05.2013 a Tribunalului Maramureş. Atrage atenţia inculpatului-petent asupra dispoziţiilor art. 160 ind.10 Cod procedură penală. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.06.2013, ora 14:00.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013Faţă de cererea de amânare depusă de apărătorul ales al inculpatului M.T.A. Amână pronunţarea pe cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul M.T.A. la data de 13.06.2013.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. Menţine măsura arestării preventive pentru următoarele 60 de zile, faţă de ambii inculpaţi.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.05.2013