I****** Z******
IntimatŞ**** D****
IntimatS********* A***** D*****
IntimatŞ**** E**** R*****
Intimat ReclamantB**** F*****
IntimatRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului MFP, invocată de AJFP Bistriţa Năsăud. Admite, în parte, contestaţia la executare completată formulată de contestatoarea DIICOT în contradictoriu cu intimaţii şi-n consecinţă. - dispune lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr.204/F/2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosarul nr.2351/l 12/2007 în sensul că a fost obligată contestatoarea din acest dosar DIICOT împreună cu MP - Parchetul De Pe Lângă înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie, Parchetul De Pe Lângă Curtea De Apel Cluj şi Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud să calculeze şi să plătească reclamantei SA, creditor intimat în acest dosar, sumele de bani ce reprezintă sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizaţia brută lunară, pentru perioada indicată în cuprinsul sentinţei, în măsura în care reclamanta SA, creditoarea intimată în acest dosar, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul contestatoarei DIICOT. - dispune lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr.256/F/2009 a T BN, pronunţată în dosarul nr.566/112/2009 în sensul că a fost obligată contestatoarea din acest dosar DIICOT împreună cu Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie, Parchetul De Pe Lângă Curtea De Apel Cluj şi Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud să calculeze şi să plătească reclamantei Stana Anca, creditor intimat în acest dosar, sumele de bani ce reprezintă sporul de confidenţialitate în procent de 15 %, calculat la indemnizaţia brută lunară, pentru perioada indicată în cuprinsul sentinţei, în măsura în care reclamanta SA, creditoarea intimată în acest dosar, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul contestatoarei DIICOT'. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din 07 aprilie 2014.
Hotarare 685/2014 din 07.04.2014pentru dezbaterea fondului cauzei
Incheiere de sedinta din 10.03.2014