C****** R*****
Parte civilăG***** P**** - C******
InculpatS******* J******* D* U****** S** I*** C** N** S******
Parte civilăZ****** A*******
Parte civilăS******** D* A******** J******* S******
Parte civilăRespinge, ca nefondată, cererea formulată de către inculpatul Gavril Petru Cătălin, privind înlăturarea unei omisiuni vădite strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 81/30.04.2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 6393/86/2013. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 mai 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.05.2015Respinge cererea formulată de partea civilă Zodieru Antoni?a, prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Gavril Petru Cătălin prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prev. ?i ped. de art.183 din Codul penal din 1969 (în reglementarea actuală, prev. de art.195 Cod penal) în infracţiunea de „omor” prev. ?i ped. de art.188 alin.1 Cod penal. Condamnă pe inculpatul GAVRIL PETRU CĂTĂLIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prev. ?i ped. de art.183 din Codul penal din 1969 rap. la art.5 din Codul penal, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, Cod penal pe o perioadă de 4 ani. În temeiul disp. art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a, b, Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie. Ia act că Spitalul Municipal Fălticeni nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul disp. art.14 şi art.397 Cod procedură penală rap. la art.1357 şi urm. Cod civil obligă pe inculpatul Gavril Petru Cătălin la plata sumei de 5113,88 lei către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei C****** R***** şi a sumei de 857,60 lei către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea echipajului SAJ Suceava la locul unde a fost găsită victima. În temeiul disp. art.14 şi art.397 Cod procedură penală rap. la art.1357 şi urm Cod civil obligă pe inculpatul Gavril Petru Cătălin la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă Zodieru Antoni?a,, reprezentând despăgubiri civile. În temeiul art. 274 alin.1, teza 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Gavril Petru Cătălin la plata către stat a sumei de 2515,00 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.015,00 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, iar suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul judecăţii. În temeiul art. 274 alin.1, teza 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru avocatul din oficiu din faza de judecată, Gurău Aurica, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2379 din 11.09.2013 eliberată de Baroul Suceava, în cuantum de 50 lei - onorariu parţial, rămân în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.04.2014.
Hotarare 81/2014 din 30.04.2014Amână pronunţarea la data de 30 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2014Amână pronunţarea la data de 24 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2014Termen 16.04.2014, ora 9,00 (revenire cu adresă la Spitalul mun. Fălticeni, pentru a comunica dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză)
Incheiere de sedinta din 26.03.2014Respinge cererile de probe formlate de inculpat, prin apărătorii săi aleşi, la termenul anterior de judecată. Faţă de cererea de reîncadrare a faptei formulată de inculpat se va pronunţa odată cu fondu.Termen pe fond la data de 26.03.2014, ora 9,00, pentru când s eva cita martora din lucrări Tofan Florentina cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014TERMEN: 5.03.2013, ORA 9,00 (citarea martorilor din lucrări lipsă la acest termen cu mandate de aducere, cu privire la cererea de probe formulată d einculpat prorogă pronunţarea acesteia la termenul următor de jduecată)
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Termen: 29.01.2014, ora 9,00 (adresă către Spitalul mun. Fălticeni, pentru a ne comunica dacă se constituie parte civilă în cauză sau nu, cât şi în vederea audierii martorilor din lucrări)
Incheiere de sedinta din 16.12.2013Termen 16.12.2013, ora 9,00 (în vederea repetării procedurii de citare a martorilor lipsă cu mandate de aducere şi a citării martorei Tofan Florentina)
Incheiere de sedinta din 18.11.2013Termen 18.XI.2013, ora 9,00 (citarea martorilor din lucrări în continuare şi a martoruluii lipsă propus de inculpat )
Incheiere de sedinta din 21.10.2013Termen: 21.X.2013, ora 9:00 (în vederea citării inculpatului şi a martorilor lipsă cu mandate de aducere, precum şi următorii doi martori indicaţi în rechizitoriu)
Incheiere de sedinta din 23.09.2013Admite cererile de amânare formulate de apărători. T: 23 septembrie 2013, ora 09:00, părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 09.09.2013Termen: 9.09.2013, ora 9:00 (în vederea citării primilor trei martori din lucrări)
Incheiere de sedinta din 26.06.2013Termen: 26.06.2013, ora 9,00 (cerere de amânare a judecării cauzei pentru angajare apărător formulată de inculpat, precum şi lipsa d eprocedură cu partea civilă Z****** A*******)
Incheiere de sedinta din 10.06.2013