M********* C* R*** A*****
PetentÎn temeiul art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite cererea de contopire a pedepselor formulată condamnatul petent m.r.a., în prezent aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Baia Mare şi, în consecinţă: Constată că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 36 alin. 2 Cod penal, contopeşte pedepsele de: - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 35/11.02.2013 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul nr. 117/219/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 490/R/09.04.2013 a Curţii de Apel Cluj; - 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 100/11.03.2013 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul nr. 3148/219/2012, definitivă prin nerecurare la data de 29.04.2013; în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. Cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod penal, pe toată perioada prev de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 şi a art. 88 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa privativă de libertate rezultantă de 2 ani şi 6 luni, perioada arestării preventive şi aceea executată începând cu 19 decembrie 2012 până la zi. În temeiul art. 420 şi urm. Cod procedură penală, anulează mandatele de executare nr. 64/10.04.2013 şi 157/29.04.2013 ambele emise de Judecătoria Dej, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu – av. Cotuţiu Cristina, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei conform prev. art. 189 alin. 2 Cod procedură penală. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi de la comunicare cu petentul. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29.08.2013.
Hotarare 2039/2013 din 29.08.2013