B*** I**
ReclamantB**** M***
ReclamantC****** L***** D* F*** F******
PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** T********
PârâtIa act de renunţarea la judecată a reclamanţilor B*** I** şi B**** M*** cu privire la acţiunea având ca obiect fond funciar formulată în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală Segarcea Vale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi Comisia Judeţeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2013.
Hotarare 405/2013 din 28.03.2013Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 28 martie 2013, pentru când se va cita reclamantul B*** I**. Se vor emite adrese către părţi cu menţiunea că au posibilitatea de a solicita introducerea în cauză a numitei Mitruş Lixandra, având în vedere că aceasta este cotitulară a dreptului atestat de titlul de proprietate a cărui nulitate absolută parţială se solicită a fi constatată, să indice adresa pentru a fi citată, iar în cazul în care vreuna dintre părţi solicită o asemenea măsură să înştiinţeze instanţa până la următorul termen, în termeni clari şi concreţi. Reclamanta B**** M*** şi pârâtele au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 07.03.2013Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 7 martie 2013, pentru formarea unui complet legal constituit Se va cita reclamantul B*** I**. Reclamanta B**** M*** şi pârâtele au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 21 februarie 2013. Pentru a se reveni cu adresă la Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Teleorman pentru a comunica în copii toate documentele car au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 6900017/08.04.1994, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, titulari fiind Banu Gh.Dumitru şi Mitruş Lixandra şi pentru a depune întâmpinare. Se vor cita reclamanţii cu câte un exemplar al întâmpinării. Pârâtele au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 ianuarie 2013.