M********* P******** A********
InculpatCondamnă inculpatul MISTALSCHI – PĂDUREANU ALEXANDRU, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută şi sancţionată de art.86 alin.1 OUG nr.195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal. Constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 719 din data de 17.12.2012 în dosar 5797/314/2011 a Judecătoriei Suceava definitivă prin Decizia penală nr. 215 din data de 06.03.2013 a Curţii de Apel Suceava, Sentinţa 1358 din data de 10.07.2012 a Judecătoriei Botoşani în dosar 11407/193/2011 definitivă prin nerecurare la data de 31.07.2012 şi cu Sentinţa 649 din data de 21.11.2012 a Judecătoriei Suceava în dosar 6068/314/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 139 din data de 08.02.2013 a Curţii de Apel Suceava şi în stare de pluralitate intermediară faţă de faptele pentru a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 277 din data de 13.04.2011 a Judecătoriei Suceava, în dosar 10360/314/2011 definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011 şi prin Sentinţa penală nr. 407 din data de 15.06.2011 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosar 9850/314/2010 definitivă prin nerecurare la data de 05.07.2011. Constată că prin Sentinţa penală nr. 407 din data de 15.06.2011 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosar 9850/314/2010 definitivă prin nerecurare la data de 05.07.2011 s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 277 din data de 13.04.2011 a Judecătoriei Suceava, în dosar 10360/314/2011 definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011. Constată că prin Sentinţa penală nr. 649 din data de 21.11.2012 a Judecătoriei Suceava în dosar 6068/314/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 139 din data de 08.02.2013 a Curţii de Apel Suceava, s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 407 din data de 15.06.2011 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosar 9850/314/2010 definitivă prin nerecurare la data de 05.07.2011 şi suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 1358 din data de 10.07.2012 a Judecătoriei Botoşani în dosar 11407/193/2011 definitivă prin nerecurare la data de 31.07.2012. Constată că prin Sentinţa penală nr. 719 din data de 17.12.2012 în dosar 5797/314/2011 a Judecătoriei Suceava definitivă prin Decizia penală nr. 215 din data de 06.03.2013 a Curţii de Apel Suceava s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 407 din data de 15.06.2011 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosar 9850/314/2010 definitivă prin nerecurare la data de 05.07.2011. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal rap la art. 865, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 5 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 719/17.12.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5797/314/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 215 din data de 06.03.2013 a Curţii de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 719 din data de 15.06.2011: - pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. - pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat - pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având ataşate numere false de înmatriculare. - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin.1 Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 407/15.06.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9850/314/2010, definitivă prin nerecurare la data de 05.07.2011. - pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin.1 Cod penal, art. 74 alin.1 lit. a şi art. 76 alin.1 lit. e Cod penal (aplicată prin sentinţa penală nr. 277/13.04.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10.360/314/2010, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011). În baza art. 36 alin.1 Cod penal coroborat cu art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal şi 40 Cod penal contopeşte pedepsele descontopite din sentinţa penală nr. 719/17.12.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5797/314/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 215 din data de 06.03.2013 a Curţii de Apel Suceava şi cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 1358/10.07.2012 a Judecătoriei Botoşani, şi cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 649 din data de din data de 21.11.2012 a Judecătoriei Suceava în dosar 6068/314/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 139 din data de 08.02.2013 a Curţii de Apel Suceava şi cu Sentinţa penală nr. 277 din data de 13.04.2011 a Judecătoriei Suceava, în dosar 10360/314/2011 definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011 şi prin Sentinţa penală nr. 407 din data de 15.06.2011 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosar 9850/314/2010 definitivă prin nerecurare la data de 05.07.2011, astfel cum acestea au fost repuse în individualitatea lor cu pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal. Constată că prin Sentinţa penală nr. 2673 din data de 01.10.2013 a Judecătoriei Iaşi în dosar 30597/245/2012 definitivă prin nerecurare la data de 08.10.2013, inculpatul a fost eliberat condiţionat din executarea pedepsei închisorii de 1 an aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 649/2012 a Judecătoriei Suceava, cu un rest rămas neexecutat de 127 zile. Conform art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata deja executată de la data de 13.02.2013 la data de 08.10.2013. În temeiul art. 189, art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul Mistalschi – Pădureanu Alexandru la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu Grădinariu Aida conform delegaţiei nr.2045 din 13.08.2013, iar suma de 400 lei reprezentând cheltuieli din cursul urmăririi din care suma de 200 lei onorariu avocat din oficiu Amarandei Silvia conform delegaţiei nr.1652 din 11.06.2013, se va înainta din fondurile Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru toate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.12.2013.
Hotarare 719/2013 din 16.12.2013Amână pronunţarea la data de 16 decembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 decembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2013Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.12.2013, ora 8:30, pentru când inculpatul primeşte termen în cunoştinţă. Se va emite adresă către Judecătoria Iaşi pentru a înainta în copie sentinţa penală nr. 2673 din 01.10.2013. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 04.11.2013.
Incheiere de sedinta din 04.11.2013Încuviinţează cererea inculpatului şi acordă termenul cerut pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04.11.2013, ora 8:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul. Se vor emite adrese către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava, pentru a înainta, în copie, sentinţele penale nr. 277/13.04.2011, nr. 407/15.06.2011, nr. 719/17.12.2012, nr. 649/21.11.2012 şi către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Botoşani, pentru a înainta, în copie, sentinţa penală nr. 1358/10.07.2012, toate împreună cu referatele corespunzătoare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 07.10.2013.
Incheiere de sedinta din 07.10.2013