Dosar 6533/40/2012 din 11.03.2013

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6533/40/2012
Data dosar:
11.03.2013
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.05.2013 la ora 8:30

    Complet: C1A PEN
  • Admis apel

    Admite apelurile declarate de inculpatul P****** G******* şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 27/08.02.2013 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului P****** G******* pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a), 74 alin.(2) şi art. 76 alin.(1) lit. b) Cod penal, de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare. Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin.(3), 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a), 74 alin.(2) şi art. 76 alin.(1) lit. b) Cod penal, de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), 34 alin.(1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani închisoare. Menţine dispoziţiile de aplicare a art. 83 Cod penal, inculpatul urmând să execute pe lângă pedeapsa de 1 an închisoare a cărei executare a fost revocată şi pedeapsa pronunţată prin decizia de faţă, în total, 3 ani închisoare. Deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului începând cu data de 08.02.2013 la zi şi menţine această măsură. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi suma de 463.370 lei, cu titlu de daune, la care se adaugă dobânzile şi majorările de întârziere aferente debitului principal, începând cu data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului principal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2013.

    Hotarare 67/2013 din 17.05.2013
  • Sedinta din data de 13.05.2013 la ora 8:30

    Complet: C1A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17 mai 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 mai 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2013
  • Sedinta din data de 17.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C1A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 17.04.2013
  • Sedinta din data de 20.03.2013 la ora 8:30

    Complet: C1A PEN
  • Amână cauza

    Respinge cererea inculpatului P****** G******* de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea/ţara, ca nefondată. Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care o menţine. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD