C**** M**** C******
InculpatB******* M******
Parte vătămată Parte civilăS******** J******* D* A******** V*****
Parte civilăS******* C***** D* U****** B******* A*****
Parte civilăS* D*** T**** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 178 alin. (2) Cod penal cu aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) Cod procedură penală; Condamnă pe inculpatul C**** M**** C****** la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă. În baza art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 şi urm. din Codul penal, art. 71 alin. (5) Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Impune inculpatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un vehicul, pe perioada termenului de încercare. Atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor 864 din Codul penal. În baza art. 3201 alin. (5) Cod procedură penală rap. la art. 347 Cod procedură penală; Disjunge latura civilă a cauzei, dispune formarea unui nou dosar şi judecarea acesteia de către acelaşi complet într-o altă şedinţă. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, ocazionate de soluţionarea laturii penale a cauzei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2013.
Hotarare 544/2013 din 13.11.2013amână pronunţarea la data de 13 noiembrie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2013acordă termen pentru ca inculpatul să-şi precizeze poziţia procesuală
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Emite adresă către Baroul Vâlcea, în vederea desemnării unui apărător din oficiu, care să asigure asistenţa juridică a inculpatului C**** M**** C******. Emite adresă către inculpatul C**** M**** C******, prin care i se va aduce la cunoştinţă împrejurarea că apărătorul ales, d-nul avocat Voicu Iulian susţine că nu asigură asistenţa juridică a inculpatului în acest stadiu procesual şi i se va pune în vedere să clarifice prin înscris sau cu ocazia prezentării în faţa instanţei problema asistenţei juridice, să discute cu apărătorul ales şi să stabilească dacă îl reprezintă sau nu. I se va aduce la cunoştinţă că va fi desemnat un apărător din oficiu, iar în ipoteza în care doreşte să-şi angajeze un alt apărător ales, să facă demersurile necesare până la următorul termen de judecată, la care trebuie să se prezinte în vederea precizării poziţiei procesuale, în caz contrar urmând a începe cercetarea judecătorească. Va fi încunoştinţat că va fi emis şi mandat de aducere. Conceptează părţile civile Beleţoiu Florina (fiică) şi Beleţoiu Silviu – Nicolae (fiu), care primesc termen în cunoştinţă prin apărătorul ales. Emite adresă către partea responsabilă civilmente S* D*** T**** S** prin care va solicita înaintarea unei fotocopii, certificate pentru conformitate cu originalul, a poliţei de asigurare RCA pentru autoturismul Ford Fiesta, cu număr de înmatriculare B-62-PTD, nr. de identificare WF0HXXWPJH6A04664, proprietatea S* D*** T**** S**, valabilă la data producerii accidentului, respectiv 23.08.2009. Emite adresă către SC Asigurare Reasigurare Astra SA prin care va solicita să confirme existenţa poliţei de asigurare valabile la data de 23.08.2009 pentru autoturismul Ford Fiesta, nr. de identificare WF0HXXWPJH6A04664, cu număr de înmatriculare B-62-PTD, proprietatea S* D*** T**** S**. Emite mandat de aducere pentru inculpatul C**** M**** C******. Emite adresă către IPJ Vâlcea – serviciul Cazier prin care va solicita fişa de cazier a inculpatului C**** M**** C******. Prorogă discuţia privind calitatea de asigurător în cauză pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 octombrie 2013, pentru când partea vătămată – parte civilă B******* M******, părţile civile S******** J******* D* A******** V*****, S******* C***** D* U****** B******* A*****, SC Carpatica Asig SA şi SC Asigurare Reasigurare Astra SA au termen în cunoştinţă şi citează inculpatul C**** M**** C****** şi partea responsabilă civilmente S* D*** T**** S**. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de Asigurare Reasigurare Astra SA, prin apărător. Comunică Spitalului Bagdasar Arseni Bucureşti datele de identificare ale victimei decedate, Beleţoiu Ion. Comunică IPJ Vâlcea, în fotocopie, chitanţa aflată la fila 140 dosar 4864/P/2009, reprezentând plata efectuată către INML Mina Minovici, pentru suma de 35 lei. Prorogă discuţia privind calitatea de asigurător în cauză pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25 septembrie 2013, pentru când partea vătămată – parte civilă B******* M******, părţile civile S******** J******* D* A******** V*****, S******* C***** D* U****** B******* A*****, SC Carpatica Asig SA şi SC Asigurare Reasigurare Astra SA au termen în cunoştinţă şi citează inculpatul C**** M**** C****** şi partea responsabilă civilmente S* D*** T**** S**. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de partea vătămată – parte civilă B******* M******. Conceptează şi citează în cauză SC Asigurare – Reasigurare Astra SA şi prorogă pentru termenul următor discuţia privind calitatea de asigurător în cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 septembrie 2013, pentru când SC Carpatica ASIG SA, S******** J******* D* A******** V***** şi S******* C***** D* U****** B******* A***** primesc termen în cunoştinţă şi citează inculpatul, partea vătămată – parte civilă B******* M****** şi partea responsabilă civilmente S* D*** T**** S**. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 26.06.2013Respinge cererea formulată de petentul C**** M**** C******, prin care a solicitat prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice, pe o perioadă de 30 zile. În baza art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 30 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.06.2013