S*** E***********
PetentA***** D*****
Apelant InculpatA****** N******** D* A*********** F****** P*** D******* G******* A F********* P****** B****
Intimat Parte civilăAdmite cererea. În baza art.196 cod pr.pen. înlătură omisiunile vădite strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr.210 pronunţată la 23 octombrie 2013 de Curtea de Apel Ploieşti pe care le completează în sensul că dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului de semnat din oficiu pentru apelantul-inculpat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei iar apelanta parte civilă ANAF prin DGFP Buzău va fi obligată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 7 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 07.11.2013Admite apelul declarat de inculpatul A***** D***** împotriva sentinţei penale nr.121 din 18 iulie 2013 a Tribunalului Buzău pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi civilă şi în consecinţă; Reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev.de art.74 alin.1 lit.c rap.la art.76 lit.d cod penal şi reduce pedeapsa aplicată acestuia de prima instanţă de la 1 an şi 4 luni închisoare la 6 luni închisoare. Stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art.82 cod penal. Constată achitat integral prejudiciul penal în valoare de 13.566 lei, urmând ca inculpatul să achite părţii civile ANAF numai obligaţiile fiscale accesorii de la data comiterii faptei până la cea a achitării efective a debitului. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă ANAF prin DGFP Buzău. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru apelanta parte civilă-de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2013.
Hotarare 210/2013 din 23.10.2013