D*** M********* A** D* T* S******
CreditorS* E****** S**
DebitorS* E****** S** P*** A************ J******* V**** C********* S***
DebitorB*** P*** S***
CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar Visal Consulting SPRL. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. Ebonito S.R.L.. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorii judiciari de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Admite cererea lichidatorului judiciar referitoare la onorariu şi dispune plata din fondul prevăzut la articolul 4 din Legea nr.85/2006 pentru activitatea desfăşurată precum şi a cheltuielilor de procedură, în valoare totală de 3374,89 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.03.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 373/2014 din 17.03.2014Pentru a se pune în discuţie cererea de închidere a procedurii.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 10.02.2014În vederea continuării procedurii, cauza urmează a fi amânată pentru termenul din data de 10 februarie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 27.01.2014Aprobă raportul administratorului judiciar Visal Consulting SPRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Smârdan , bl. S4A, sc. 2, et. 1, ap.2, judeţul Mehedinţi. Admite cererea formulată de administratorul judiciar, în contradictoriu cu debitoarea S* E****** S**, cu sediul cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Nicu Cernăianu, nr. 90, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 16984182, număr de ordine în registrul comerţului J25/595/2004, pentru deschiderea procedurii de faliment. În temeiul art.107 alin.1 litera D. din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii de insolvenţă - faliment împotriva debitorului S* E****** S**, cu sediul cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Nicu Cernăianu, nr. 90, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 16984182, număr de ordine în registrul comerţului J25/595/2004. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe Visal Consulting SPRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Smârdan , bl. S4A, sc. 2, et. 1, ap.2, judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, retribuţia urmând să-i fie stabilită ulterior. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 01.11.2013. Dispune predarea către lichidator în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.108 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi şi într-un ziar de largă răspândire naţională. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 13.01.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27.01.2014. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 10.02.2014 şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 24.02.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 27.01.2014, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. În temeiul articolului 113 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de judecată la data de 27.01.2014. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2013, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 747/2013 din 21.10.2013În vederea afişării tabelului definitiv al creanţelor şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar VISAL CONSULTING SPRL, prin reprezentant Ilie Laurenţiu. Se afişează tabelul preliminar al creanţelor împotriva debitoarei S.C. EBONITO S.R.L., la uşa instanţei. Se introduce în cauză, în calitate de creditoare, B*** P*** S***. Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2013, pentru când se va cita creditoarea B*** P*** S***. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 16.09.2013Pentru ca lichidatorul judiciar să depună la dosar tabelul preliminar al creantelor.
Incheiere de sedinta din 02.09.2013Admite cererea formulată de către creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice, cu sediul în Piaţa Radu Negru, nr. 1, judeţul Mehedinţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă debitoarei S* E****** S**, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Nicu Cernăianu, nr. 90, judeţul Mehedinţi. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S* E****** S**, cu sediul cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Nicu Cernăianu, nr. 90, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 16984182, număr de ordine în registrul comerţului J25/595/2004. În temeiul art. 34 din Legea 85/2006, desemnează administrator judiciar Visal Consulting SPRL cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Smârdan , bl. S4A, sc. 2, et. 1, ap.2, judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea cu numărul 85/2006, cu o retribuţie de 2.000 lei şi 8% din valoarea creanţelor recuperate. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, notifică deschiderea procedurii debitorului ORC Mehedinţi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 19.08.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 02.09.2013 Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar în data de 16.09.2013 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 30.09.2013 Dispune trimiterea tuturor notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea cu numărul 85/2006 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la deschiderea procedurii. În caz de neîndeplinire, contul va fi deschis de administratorul judiciar. Fixează termen de fond la data de 02.09.2013. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.06.2013.
Hotarare 281/2013 din 17.06.2013