I******* C***** I***
InculpatC**** C******* I***
InculpatCondamnă inculpatul C.C.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Condamnă inculpatul I.C.I. la pedeapsa de 1 an închisoare,cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Hotarare 371/2013 din 24.10.2013În temeiul art. 306 C.p.p., amână pronunţarea la data de 24.10.2013, C 1.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 371/PI din 09.10.2013În temeiul art. 67 C.p.p., admite proba testimonială cu martorii indicaţi în rechizitoriu (V.A., B.A.G., V.G. şi M.A.A.), solicitată de reprezentanta Ministerului Public. Emiterea unor mandate de aducere pentru respectivii martori. În baza art.67 C.p.p., respinge cererea privind audierea marorilor P.R.A. şi P.M.C., solicitată de inculpatul C.C.I., personal. În baza art.67 C.p.p., admite proba solicitată de inculpatul I.C.I. prin avocat ales M.R., privind efectuarea unei expertize medico-legale având ca obiectiv stabilirea alcoolemiei avută de inculpatul C.C.I. la data de 03.04.2010, ora 00:05, sens în care va emite o adresă la IML Timişoara şi va înainta dosarul acestei instituţii. În baza art. 111 al. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul I.C.I., prin avocat ales M.R. Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2013, C 1, ora 09:00, sala 162, pentru când se vor cita martorii din rechizitoriu, cu mandate de aducere, părţile având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 10.07.2013În temeiul art. 6 C.p.p., art. 6 par. 3 lit. b C.E.D.O. şi art. 24 din Constituţia României care garantează dreptul la apărare, admite cererea de amânare formulată de avocat din oficiu M.T., pentru inculpatul C.C.I., în vederea pregătirii apărării. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul I.C.I., prin avocat ales M.R. Amână judecarea cauzei la data de 10.07.2013, C 1, ora 09:00, sala 168, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 19.06.2013