S*** C**************
InculpatV**** N******
InculpatB****** M***************
Parte civilăS*** M****
Parte responsabilă civilmenteV**** M****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 208 alin.1 – art. 209 lit a si i C.p. alin.2 lit.b cu aplicarea art. 99 C.p. şi art. 3201 alin.7 C.p.p. condamna pe inculpatul STAN CONSTANTIN RELU, zis „Printul", la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. Constată faptul că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă penală a fost săvârşită în termenul de încercare a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 616/27.12.2012 pronunţată în dosarul penal nr.12987/94/2012 a Judecătoriei Buftea definitivă prin nerecurare la data de 19.02.2013. În baza art.110 ind.1 al.2 C.pen. raportat la art.83 C.pen. cu aplicarea art.86 ind.4 al.1 C.pen. dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicate prin sentinţa penală 616/27.12.2012 pronunţată în dosarul penal nr.12987/94/2012 a Judecătoriei Buftea definitivă prin nerecurare la data de 19.02.2013 şi executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin prezenta sentinţă penală, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare. In temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. În baza art.88 C.pen. deducere durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului Stan Constantin Relu din data de 19.04.2013 la zi şi 14.09.2012 la data de 27.12.2012. În baza art.350 alin.1 Cod proc. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului STAN CONSTANTIN RELU, zis „Printul". În temeiul art. 208 alin.1 – art. 209 lit a si i C.p. alin.2 lit.b cu aplicarea art. 99 C.p. şi art. 3201 alin.7 C.p.p. condamna pe inculpatul V**** N******, zis „Catana", la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. Constată faptul că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă penală a fost săvârşită în termenul de încercare a pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 616/27.12.2012 pronunţată în dosarul penal nr.12987/94/2012 a Judecătoriei Buftea definitivă prin nerecurare la data de 19.02.2013. În baza art.110 ind.1 al.2 C.pen. raportat la art.83 C.pen. cu aplicarea art.86 ind.4 al.1 C.pen. dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 5 luni aplicate prin sentinţa penală 616/27.12.2012 pronunţată în dosarul penal nr.12987/94/2012 a Judecătoriei Buftea definitivă prin nerecurare la data de 19.02.2013 şi executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin prezenta sentinţă penală, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. În baza art.88 C.pen. deducere durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului V**** N****** din data de 19.04.2013 la zi şi 14.09.2012 la data de 27.12.2012. În baza art.350 alin.1 Cod proc. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului V**** N******, zis „Catana”. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala şi art. 14 Cod procedura penala raportat la art.1349 Cod Civil, admite acţiunea civila formulata de partea civila Bercher Margareta Angela şi obligă inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente S*** M**** şi V**** M**** la plata sumei de 180 lei reprezentând contra valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Onorariul apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a inculpatilor se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei către Baroul Ilfov. În baza art.191 al.1, 2 şi 3 C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente S*** M**** şi V**** M**** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate statului. Cu drept de recurs in 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente si de la comunicare pentru părţile lipsa. Pronunţată in şedinţă publica, astăzi, 26.06.2013.
Hotarare 342/2013 din 26.06.2013Faţă de lipsa referatului de evaluare psihosocială.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013În baza art.3001 alin. 1 Cod proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor STAN CONSTANTIN RELU şi V**** N******. În baza art.3001 alin. 3 Cod proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor VOICU, arestat în baza M.A.P nr. 15 U.P din 19.04.2013, emis de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 5307/94/2013 şi STAN CONSTANTIN RELU, arestat în baza M.A.P nr. 14 U.P din 19.04.2013, emis de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 5307/94/2013. În temeiul art. 189 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Baroului Ilfov. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.05.2013.
Incheiere de sedinta din 23.05.2013