Dosar 6641/314/2013 din 18.07.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6641/314/2013
Data dosar:
18.07.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 5 OUG 195/2002, cu aplic. art. 3201 Cpp, condamnă pe inculpatul Lupan Cezar Alexandru la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 359 alin. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin. 5 Cp suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale va fi înaintată în fondurile Ministerului Public, iar suma de 200 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu Motan Larisa, conform delegaţiei nr. 2053/14.08.2013, va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2013.

    Hotarare 577/2013 din 23.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD