Dosar 6677/314/2013 din 18.07.2013

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6677/314/2013
Data dosar:
18.07.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Rusu Carmen - Gaby. Constată intervenită rezilierea contractului de concesiune nr. 1093 din data de 24.10.2005 încheiat între părţi. Dispune evacuarea pârâtei Rusu Carmen - Gaby din imobilul situat în municipiul Suceava, strada Calea Burdujeni, nr. 11A, imobil ce face obiectul contractului de concesiune nr. 1093 din data de 24.10.2005. Obligă pârâta la plata către reclamant a redevenţei în cuantum de 1 euro/m2/an pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2013. Respinge restul pretenţiilor formulate de către reclamant, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2013.

    Hotarare 6002/2013 din 12.12.2013
  • Sedinta din data de 05.12.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.12.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD