S**** D*****
InculpatB***** I**
Parte vătămatăÎn baza art. 193 alin.1 C.pen. condamnă pe inculpatul S**** D*****, fiul lui Mişu şi Jenovica, născut la data de 19.08.1987 în loc. Curtea de Argeş, jud. Argeş, domiciliat în com. Băiculeşti, sat Măniceşti, nr. 36, jud. Argeş, cetăţean român, studii 4 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP *********3357 la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În baza art. 2 alin. 1) pct.1) din legea nr.61/1991-R, condamnă pe acelaşi inculpat S**** D***** la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal al obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire. Constată faptele săvârşite în condiţiile art.33 lit. a Cod penal, În temeiul art. 34 lit. b) Cod penal se va reţine pedeapsa cea mai grea care, va fi sporită cu 2 luni, inculpatul S**** D***** urmând a executa în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit.b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 ind.1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen stabilit în condiţiile art. 86 ind.2 C.pen. În baza art. 86 ind.3 alin.1 şi2) C.pen. impune condamnatului următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de către acest serviciu. b) să anunţe, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin.3) C.pen. impune condamnatului obligaţia de a presta 100 de ore de muncă în folosul comunităţii în cadrul serviciilor de pe lângă Primăria comunei Băiculeşti. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83, 84 şi 86 ind. 4 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Ia act de faptul că partea vătămată nu doreşte a se constitui parte civilă. În baza art. 191 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei în faza de urmărire penală şi 250lei în faza de judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.07.2013
Hotarare 149/2013 din 11.07.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 11 Iulie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iulie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.07.2013Amână judecarea cauzei la 04.07.2013. Se citează martorul Negescu Gheorghe şi se emite mandat de aducere pentru acesta . Pronunţată în şedinţa publică de la 13.06. 2013
Incheiere de sedinta din 13.06.2013Amână judecarea cauzei la 13.06.2013. Se citează martorul Negescu Gheorghe şi se emite mandat de aducere pentru acesta . Pronunţată în şedinţa publică de la 23.05. 2013
Incheiere de sedinta din 23.05.2013Amână judecarea cauzei la 23.05.2013. Se citează partea vătămată şi martorii din rechizitoriu. Se cere cazierul judiciar al inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.04. 2013
Incheiere de sedinta din 18.04.2013Amână judecarea cauzei la 18.04.2013. Se citează inculpatul şi se emite mandat de aducere pentru acesta. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 28.03.2013