S* M****** S**
DebitorE******** I****
LichidatorA*** B****
CreditorÎn temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C. MISTICO S.R.L. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează plata onorariului lichidatorului judiciar E******** I****, în cuantum de 2940 lei+TVA, precum şi a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de procedură, sume care se vor achita din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.12.2015.
Hotarare 1670/2015 din 10.12.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 08.10.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 11.06.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 30.04.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 19.03.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 22.01.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 06.11.2014ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 25.09.2014ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 12.06.2014ADMITE CEREREA. ÎN TEMEIUL ART.107 ALIN.1 LIT.A-b DIN L.85/2006 DISPUNE ÎNCEPEREA PROCEDURII FALIMENTULUI DEBITOAREI. NUMEŞTE LICHIDATOR JUDICIAR PE E******** I****
Incheiere de sedinta 3134/2014 din 27.03.2014ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 30.01.2014ÎN VEDEREA AFIŞĂRII LA UŞA INSTANŢEI A TABELULUI DEFINITIV AL CREANŢELOR,
Incheiere de sedinta din 12.12.2013ADMITE CEREREA. NUMEŞTE ADMINISTRATOR JUDICIAR E******** I****
Hotarare 2403/2013 din 09.09.2013