H********* V* G*******
InculpatÎn baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 C.p.p. şi cu aplic. art. 74 lit. a şi c C.p Condamnă inculpatul H Ghe fiul lui Victor şi Alexandrina, născut la data de 03-02-1980 în localitatea Ponoarele, judeţul Mehedinţi, fără antecedente penale, de cetăţenie română, necăsătorit, C.N.P. *********3798, domiciliat în com. Ponoarele, sat Brînzeni, judeţul Mehedinţi, la 3 luni închisoare. În baza art. 81 c.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b c.p. pe perioada prev. de art. 71 al.2 c.p. În baza art. 71 al.5 c.p. Suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b c.p. pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 c.p.p. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.p. În baza art. 191 c.p.p. Obligă inculpatul să plătească cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 109,11 lei. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2013, la sediul Judecătoriei Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi.
Hotarare 119/2013 din 19.11.2013Se amână pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 29.10.2013