S* C*** P******** S**
DebitorG***** M**** R******* I****
LichidatorD******* G******* R******** A F********* P****** C********** P*** A************ J******** A F********* P****** B****
CreditorÎn temeiul art.129 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Aprobă raportul final privind pe debitorul CEIR PEDROCHI SRL. În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului CEIR PEDROCHI SRL. Dispune radierea debitorului din Registrul Comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar GLOBAL MONEY RECOVERY SPRL, de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii realizată în B.P.I. Cererea de apel se înregistrează la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.10.2022.
Hotarare 985/2022 din 20.10.2022In vederea deliberării asupra cererii de închidere a procedurii, amana pronuntarea pentru data de 20.10.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022Termen 06.10.2022 in vederea citării creditorilor prin BPI pentru punerea in discuţie a raportului final
Incheiere de sedinta din 05.05.2022În vederea continuării demersurilor în cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 27.01.2022În vederea continuării demersurilor în cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 07.10.2021- în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 20.05.2021în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 11.02.2021În vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii amână cauza la data de 11.02.2021
Incheiere de sedinta din 05.11.2020în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 02.07.2020Suspendat în baza Decretului nr. 195/2020.
în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 16.01.2020în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 10.10.2019în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 09.05.2019în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 31.01.2019în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 18.10.2018în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 24.05.2018în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 01.03.2018în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 23.11.2017în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 14.09.2017în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 20.04.2017în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 12.01.2017în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Admite cererea administratorului judiciar Global Money Recovery I.P.U.R.L., . In temeiul art. 107 lit. C din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii falimentului debitorului S.C. Ceir Pedrocchi S.R.L., . In temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator pe Global Money Recovery I.P.U.R.L., cu o retribuţie ce va fi stabilită conform decontului, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 27.06.2016. Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul BIHOR sau registrului societăţilor agricole / registrului asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 11.07.2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 11.08.2016. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 01.09.2016. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 12.09.2016. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 12.09.2016. Fixează termen de judecată pentru continuarea procedurii pentru data de 29.09.2016, cam. 66, ora 9,00. In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.
Hotarare intermediara 793/2016 din 26.05.2016în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2016în vederea deliberării asupra propunerii de trecere în faliment
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2016în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 04.02.2016în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar GLOBAL MONEY RECOVERY I.P.U.R.L., pentru începerea procedurii falimentului în temeiul art. 107 din Legea privind procedura insolvenţei, în contradictoriu cu debitorul S.C. CEIR PEDROCCHI S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Mircea având ca obiect îndreptarea erorii materiale, strecurate în sentinţa nr. 902/F/2015 a Tribunalului Bihor, lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii şi de completare a hotărârii, şi în consecinţă: Înlătură din considerentele Sentinţei nr. 902/F/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor – Secţia a II-a Civilă, în Dosar nr. 6801/111/2013, în şedinţa publică din data de 04.06.2015, menţiunea de la alin. 2, rând 1 - 4, potrivit căreia: „(…) Debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat, şi nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat, (…)”, precum şi menţiunile de la alin. 3, rând 1 - 3 din considerente, conform cărora: „(…) A fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în falimentul, potrivit art.54 alin 3 sau art. 60 alin 3 din Legea privind procedura insolvenţei, (…).” La alin. 1, rând 1, 2 din dispozitiv, în loc de „(…) Admite cererea administratorului judiciar GLOBAL MONEY RECOVERY I.P.U.R.L., . (…)”, se va înscrie corect: „(…) Admite cererea formulată de creditoarea ABRUDAN FLOARE . (…)”. Dispune completarea dispozitivului sentinţei menţionate, în sensul că, la alin. antepenultim din dispozitiv şi la alin. penultim din considerente, se va menţiona: „(…) Respinge ca rămasă fără obiect cererea administratorului judiciar privind acordarea unui termen în vederea continuării demersurilor cu privire la punerea în aplicare a planului de reorganizare. (…).”
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.10.2015în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2015în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2015ÎN VEDEREA DELIBERĂRII
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2015în vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2015Admite cererea administratorului judiciar GLOBAL MONEY RECOVERY I.P.U.R.L. In temeiul art. 107 lit. C şi art. 105 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii falimentului debitorului S.C. CEIR PEDROCCHI S.R.L.. In temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator pe GLOBAL MONEY RECOVERY I.P.U.R.L, cu o retribuţie ce va fi stabilită conform decontului, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 06.07.2015. Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul BIHOR sau registrului societăţilor agricole / registrului asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 20.06.2015. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 21.07.2015. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 10.08.2015. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 21.08.2015. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 21.08.2015. Fixează termen de judecată pentru continuarea procedurii pentru data de 15.1.2015. In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.
Hotarare intermediara 902/2015 din 04.06.2015în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2015în vederea deliberării asupra cererii de intrare în faliment
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2015pentru continuarea demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 12.02.2015în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 16.10.2014în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 05.06.2014în vederea continuării demersurilor
Incheiere de sedinta din 20.02.2014În vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii,
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Admite cererea formulată de debitoarea S* C*** P******** S**, . În temeiul art. 32 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei,, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S* C*** P******** S**, . În temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte administrator judiciar G***** M**** R******* I****
Hotarare intermediara 2365/2013 din 03.09.2013