G******** E*** L******
RevizuentA************ F******* P***** M****
IntimatAdmite cererea de revizuire. Modifică în parte sentinţa nr. 417/2010 a Tribunalului Argeş în sensul că admite capătul de cerere privind dobânda şi obligă pe pârâta A************ F******* P***** M**** să restituie şi dobânda începând cu data de 18.07.2008 şi până la restituirea efectivă. Menţine în rest sentinţa. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 Ianuarie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 238/2014 din 28.01.2014Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 ianuarie 2014, pentru când se citează revizuentul cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancţiunea anulării cererii de revizuire ca netimbrată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 Decembrie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 10.12.2013