E* A** I******
PetentI************ J******* D* P****** G******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta EL ALI IBRAHIM , în contradictoriu cu intimatul IPJ Giurgiu. Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Hotarare 3160/2014 din 16.07.2014Amână pronunţarea la data de 16.07.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2014Emite adresă către CNADNR SA pentru a se comunica dacă la data săvârşirii presupusei fapte, gardul despărţitor al sensurilor de mers era situat exclusiv în localitatea Călugăreni, iar în cazul în care se continua şi în afara localităţii, de a preciza kilometrul şi metrul de la care începea şi la care se termina.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Citează intimatul cu menţiunea de a înainta la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul prin semnătură şi ştampilă în original, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, din care să reiasă semnătura persoanei care a efectuat verificarea metrologică, având în vedere prevederile art. 286 alin. 4 CPC potrivit cărora copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014Citează intimatul cu menţiunea de a se înainta la dosarul cauzei buletinul posturilor din data de 20.05.2013 pentru agenţii constatatori.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile aflate la dosar. Respinge petentului încuviinţarea probei cu înscrisuri constând în emiterea unei adrese către intimat pentru a se comunica de către acesta anexa la certificatul de înmatriculare a autoturismului care avea montat aparatul radar. Citează intimatul cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei buletinul posturilor din data de 20.05.2013 pentru agenţii constatatori. Emite adresă către CNADNR SA pentru a se preciza dacă sectorul de drum DN5 km 25 se află în interiorul sau exteriorul localităţii.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013