S* A**** S* S******
Apelant ReclamantS* I********* M***** P********* G** S**
Intimat PârâtAdmite apelul Schimbă în totalitate sentinţa nr. 272 din 4.02.2013 a Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi, în consecinţă: Admite, în parte, acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanta SC "AMBRO" SA Suceava împotriva pârâtei SC „INSTALAŢII MONTAJ PROIECTARE GAZ” SRL Suceava. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 469.000 lei penalităţi de întârziere datorate conform art. 3 din contractul nr. 416/12.11.2008, calculate pentru perioada 18.12.2008 - 31.03.2010. Respinge, ca nefondate, cererile privind obligarea pârâtei la plata contravalorii efectuării cu un terţ a lucrărilor de refacere a clădirii şi de obligare a acesteia la penalităţi de întârziere până la efectuarea plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 13361 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele instanţe. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 69/2013 din 31.10.2013Amână pronunţarea la data de 31 octombrie 2013, orele 13,oo.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2013Amână pronunţarea pentru data de 24.10.2013, orele 13,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2013