I**** C*****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I. C. la pedeapsa de 2 închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art.33 lit.b Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.861 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art.862 alin.1 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 660 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, în baza art.189 alin.1 Cod procedură penală, suma de 200 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj pentru apărătorul din oficiu, av. Mateş Mihai. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08 ianuarie 2014
Hotarare 6/2014 din 08.01.2014