I**** I****
InculpatI**** I****
InculpatI**** I****
InculpatV**** L******
InculpatB*** G*******
Parte vătămatăDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată la alineatul 24 din minuta şi dispozitivul SP 205/28.06.2013 a Judecătoriei Sighişoara în sesnul că va avea următorul conţinut: În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 8 luni. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, 09.10.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.10.2013În baza art.192 alin.2 Cp cu aplicarea art. 75 lit. c Cp, art. 320 indice 1 Cpp condamnă pe inculpatul I. I., cu datele personale aflate la dosar, la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare( pentru fapta din 08.03.2012). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 321 alin.1 Cp cu aplicarea art. 320 indice 1 Cp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare( pentru fapta din 28.03.2012). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 1 an şi 2 luni închisoare În baza art. 321 alin.1 Cp cu aplicarea art. 320 indice 1 Cpp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare( pentru fapta din 23.12.2012). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 193 alin.1 Cp cu aplicarea art. 320 indice1 Cpp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare( pentru fapta din 23.12.2013). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 8 luni închisoare. În baza art. 192 alin.2 Cp cu aplicarea art. 320 indice 1 Cpp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare (pentru fapta din 17.02.2013). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 180 alin.2 Cp cu aplicarea art. 320 indice 1 Cpp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare( pentru fapta din 17.02.2013). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 10 luni închisoare. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 Cpp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare( pentru fapta din 08.03.2012). În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele de 2 ani şi 8 luni, 1 an şi 2 luni, 1 an şi 2 luni, 8 luni, 2 ani şi 6 luni, 10 luni, 1 an şi 2 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 18.02.2013 şi până la data de 15.03.2013. Aplică art. 71-64 lit. a, b Cp. În baza art. 357 alin. 2 lit. b Cpp, art. 136 alin. 2 lit. b C pp menţine până la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpat prin DP 71/R/2013 a Tribunalului Mureş. În baza art. 11 pct 2 lit. b Cpp raportat la art. 10 lit. h Cpp dispune încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de lovire prev. şi ped. de art 180 alin. 2 Cp, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată KALANYOS GYORGY. În baza art. 192 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 320 indice 1 Cpp, art. 74 lit. a Cp combinat cu art. 76 lit. d Cp condamnă pe inculpatul V. L., cu datele personale aflate la dosar, la pedeapsa de 1an şi 8 luni închisoare( pentru fapta din 17.02.2013). În baza art. 180 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 320 indice 1 Cpp, art. 74 lit. acp combinat cu art. 76 lit. e Cp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare( pentru fapta din 17.02.2013). În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 18.02.2013. În baza art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate. Ia cat că părţile vătămate B*** G*******, ZSOMBORI MELINDA, JANOSI BENJAMIN, FULOP ANTAL nu s-au constituit părţi civile. În baza art. 346 alin. 4 Cpp lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă KALANYOS GYORGY. În baza art. 191 alin.2 Cpp obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: inculpatul I**** I**** la 1600 lei, din care 1400 lei c/val onorariu avocat din oficiu vor fi avansaţi din fondurile Ministerului justiţiei către Baroul Mureş şi inculpatul V**** L****** la 1500 lei, din care 1200 lei c/val onorariu avocat din oficiu vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. În baza art. 192 alin. 2 lit. c Cpp obligă partea vătămată KALANYOS GYORGY la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR dispune plata sumei de 75 lei reprezentând 25% din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului, sumă care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru celelalte părţi Pronunţată în şedinţă publică, 28.06.2013
Hotarare 205/2013 din 28.06.2013amână pronunţarea la data de 28 iunie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2013Pentru ca inculpaţii să depună la dosar înscrisurile formulate
Incheiere de sedinta din 31.05.2013Amânarea cauzei faţă de cererea depusă de apărătoarea inculpatului V**** L******.
Incheiere de sedinta din 19.04.2013În baza art. 300 indice 1 alin. 1 Cpp constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I.I.În baza art. 300 indice 1 alin. 3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2013 , ora 11,45.
Incheiere de sedinta din 12.03.2013