Dosar 6891/314/2013 din 26.07.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6891/314/2013
Data dosar:
26.07.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2013 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Condamnare

    În temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal şi art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PROCA MARIUS,la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei de 7 luni închisoare pe o perioadă de 3 ani şi 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 862 Cod penal. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava supravegherea inculpatului PROCA MARIUS. În temeiul art. 863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul PROCA MARIUS are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 863 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul PROCA MARIUS are şi obligaţia de a se supune unuia dintre programele de remodelare comportamentală derulate în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 189 rap. la art. 191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 500 lei pentru faza de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, av. Liteanu Alexandra, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2063/14.08.2013, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.11.2013.

    Hotarare 601/2013 din 12.11.2013
  • Sedinta din data de 28.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 12 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28.10.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2013
  • Sedinta din data de 14.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 28.10.2013. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14.10.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD