M**** G******* L******
InculpatÎnch.18.10.2013-În baza art. 149 ind.1 al.9 din Codul de procedură penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti, privind arestarea preventivă a inculpatei M**** G******* L******, ca neîntemeiată. În baza art. 149 ind.1 al. 12 din Codul de procedură penală raportat la art. 1451 din Codul de procedură penală dispune luarea faţă de inculpata M**** G******* L****** a măsurii obligării de a nu părăsi România, pe o perioadă de 30 zile . Conform art.145 alin.11 şi art.145 alin.12 C. pr. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; - să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemată; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; - să nu exercite profesia de avocat. Conform art.145 alin.22 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatei că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive. Conform art.145 alin.21 C. pr. pen., copie de pe prezenta va fi comunicată inculpatei, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor mai sus menţionate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.10.2013
Incheiere masuri preventive faza de UP din 18.10.2013