C****** E*****
CondamnatAdmite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata C E, în favoarea Judecătoriei Piteşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu conform împuternicirii avocaţiale149/14.01.2014, va fi avansat din fondurile M.J. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.01.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Hotarare 122/2014 din 23.01.2014Amână judecarea cauzei la 23.01.2014 pentru efectuarea unei anchete sociale în Codlea, str Rucăr, nr 48, jud Braşov unde locuiesc părinţii petentei, concubinul şi copiii din care să rezulte: condiţiile de viaţă ale familiei petentei, numărul membrilor familiei, modalitatea de întreţinere a acestora fără aportul direct al petentei, resursele materiale, precum şi orice alte aspecte deosebite care au apărut în ultima vreme în existenţa familiei petentei. Se emite adresă la Primăria Codlea, jud Braşov, în vederea efectuării anchetei sociale. Se emite adresă la Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru petentă. Se citează petenta. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2013, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Incheiere de sedinta din 12.12.2013