B**** M*****
ReclamantA************ F******* P***** M****
PârâtAdmite acţiunea precizată. Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 5173 lei, cu dobânda începând cu 12.05.2009 şi până la restituirea integrală, în condiţiile art. 117 Cod procedură fiscală. Obligă pe pârâtă la 300 lei cheltuielile de judecată către reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 Noiembrie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 4702/2013 din 26.11.2013Ia act de precizarea reclamantului la cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită judecarea cauzei pe calea dreptului comun în conformitate cu disp.art. 1, 2, 8, 18 din Legea nr. 554/2004, în loc de ordonanţă preşedinţială, astfel că obiectul cauzei este obligaţia de a face. Încuviinţează cererea formulată de reclamant prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, scurt, pentru a depune la dosar înscrisurile solicitate şi pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 lei sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, ca netimbrată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.11.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 19.11.2013