S**** "*** C******** S* - S******** D* T******** F******* D* C******* I***
PârâtP******* D****** L* C*** A** D****** C*******
ReclamantRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a diferenţei de salariu rezultate din determinarea acestuia pornind de la un salariu de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la Nivel de Ramură Transporturi valabil pentru anii 2008 – 2010 şi sumele efectiv primite de reclamantă în perioada septembrie 2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; a ajutorului material de Crăciun 2010, conform art. 71 din CCM la Nivel de Grup de Unităţi din Transportul Feroviar 2006 – 2008, prelungit prin Actul Adiţional nr. 370/2008, în cuantumul rezultat din aplicarea nivelului de salarizare prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la Nivel de Ramură Transporturi (clasa 1 – 700 lei), sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere referitor la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, ca neîntemeiat. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a dobânzii legale calculate în funcţie de sumele indicate mai sus, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective a sumelor indicate. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la tribunalul Galaţi – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.01.2014.
Hotarare 1/2014 din 08.01.2014