A******** N****
InculpatZ**** V*****
InculpatG*** M******
Parte civilăS******* J******* D* U****** B*** M***
Parte vătămatăG*** A***
Parte civilăAdmite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, inculpata AN, părţile civile GM, în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorei GJ, GA şi GG şi AXA Assurances Belgia, prin reprezentantul SC AVUS INTERNAŢIONAL – BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL împotriva sentinţei penale nr.1364 din 31 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o casează cu privire la achitarea inculpatului ZV şi latura civilă a cauzei şi rejudecând: Condamnă pe inculpatul ZV pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 2 ani. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin.5 Cod penal. În temeiul art. 14 Cod procedură penală şi art. 999 Cod civil, art. 54 alin. 2 din Legea 136/1995, obligă pe inculpaţii AN şi ZV, să plătească în solidar: - părţii civile GM, în calitate de succesor legal al defunctului GV, echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale. - părţii civile GJ, prin reprezentant legal GM, cu acelaşi domiciliu, în calitate de succesor legal al defunctului GV, echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale. - părţii civile GA, cu acelaşi domiciliu, în calitate de succesor legal al defunctului GV, echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 15.000 Euro cu titlu de daune morale. - părţii civile GG, cu acelaşi domiciliu, în calitate de succesor legal al defunctului GV, echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 15.000 Euro cu titlu de daune morale. Constată că au calitatea de asiguratori în cauză AXA ASSURANCES BELGIA prin reprezentantul SC AVUS INTERNAŢIONAL – BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL şi SC Allianz Ţiriac Asigurări SA. În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul ZV să plătească suma de 2000 lei cheltuieli judiciare statutului. În baza art.193 C.pr.pen. obligă pe inculpaţi să plătească în solidar suma de 2500 lei cheltuieli judiciare părţilor civile GM, în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorei GJ, GA şi GG. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 75 lei onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu al inculpatei AN, av.SF, sumă ce se va plăti din FMJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.11.2013.
Hotarare 1517/2013 din 13.11.2013Amânată pronuntarea pentru 13 noiembrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2013Amânată pronuntarea pentru 06.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2013