A******** D* P********** A**** S******
ReclamantB****** D*****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari Arcul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Bunescu Dragoş. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2.313,87 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada ianuarie-decembrie 2013. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2014.
Hotarare 2218/2014 din 23.05.2014Având în vedere faptul că la termenul de astăzi apărătorul reclamantei a precizat faptul că pârâtul a mai achitat din debit şi pentru a se determina valoarea obiectului cererii dedus judecăţii , Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 23 mai 2014, pentru când se va cita pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.04.2014Pune în vedere reclamantei prin apărător să facă un calcul fără sold anterior şi să fie calculate penalităţile pentru fiecare lună în parte sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 4.04.2014, pentru când se va cita pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2014.
Incheiere de sedinta din 21.02.2014Rectifică citativul în sensul că pârâtul se numeşte Bunescu Dragoş. Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri. Pune în vedere reclamantei prin apărător să facă un calcul fără sold anterior şi să fie calculate penalităţile pentru fiecare lună în parte. Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2014, pentru când se va cita pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2014.
Incheiere de sedinta din 10.01.2014