M******* A*** Ş*****
InculpatT***** O****
Parte civilăM******* Ş*****
Parte responsabilă civilmenteM******* A**
Parte responsabilă civilmenteS******* C***** J******* D* U******
Parte civilăÎn baza art. 178 alin. 1, 2 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., a art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul M******* A*** Ş***** , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b) C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 99 C. pen, a art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei. În baza art. 71 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b) C.pen. pe durata executării pedepsei. Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 133/12.10.2012 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosar nr. 1903/304/2012, rămasă definitivă la data de 24.10.2012 prin nerecurare. În baza art. 85 alin. 1 C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 133/12.10.2012 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosar nr. 1903/304/2012, rămasă definitivă la data de 24.10.2012 prin nerecurare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 133/12.10.2012 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosar nr. 1903/304/2012, rămasă definitivă la data de 24.10.2012 prin nerecurare, în cele două pedepse componente, de 3 ani închisoare pentru art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g C. pen. şi 2 ani închisoare pentru art. 192 alin. 1, 2 C. pen., pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen. şi art. 85 alin. 1 C.pen. , contopeşte pedepsele aplicate în cauză, de câte 1 an şi 6 luni închisoare , cu pedepsele de 3 ani închisoare pentru art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g C. pen. şi 2 ani închisoare pentru art. 192 alin. 1, 2 C. pen., repuse în individualitatea lor, arătate mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a doua şi lit. b) C.pen. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii preventive a reţinerii de la 16.07.2012 ora 20.00 la 17.07.2012 , ora 20.00, luată în dosar nr. 1903/304/2012 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 133/12.10.2012 de Judecătoria Segarcea, rămasă definitivă la data de 24.10.2012 prin nerecurare. În baza art. 14, art. 346 alin.1 C.proc.pen., respinge acţiunile civile exercitate de părţile civile Toader Eugen , T***** O**** şi Toader Ioana ca rămase fără obiect. În baza art. 14, art. 346 alin.1 C.proc.pen., art. 251 din Lg. nr. 32/2000, art. 3 şi art. 11 din Ordinul nr. 1/2008 , admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** Craiova şi obligă Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata sumei de 1828, 44 lei către partea civilă menţionată reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei Toader Stelian, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge ca inadmisibilă acţiunea în regres formulată în cauză de partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva inculpatului M******* A*** Ş*****. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpatul M******* A*** Ş***** la plata sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 800 lei reprezintă contravaloare raport de expertiză tehnică şi 1330 lei reprezintă contravaloare raport de constatare medico- legală autopsie victimă Toader Stelian. Cu recurs în termen 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2013.
Hotarare 118/2013 din 15.10.2013introducere in cauza a partilor civile
Incheiere de sedinta din 10.09.2013pt depunere inscrisuri
Incheiere de sedinta din 25.06.2013lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 04.06.2013lipsa referat evaluare
Incheiere de sedinta din 14.05.2013lipsa aparare
Incheiere de sedinta din 09.04.2013