P***** C****** A*****
ReclamantM********* T**************
PârâtAdmite, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamantul Cerchez Adrian, în calitate de persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâtul M********* T**************. Suspendă, în privinţa reclamantului, executarea Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea şcolilor de conducere şi a instructorilor auto - aprobate prin Ordinul nr. 733/25.04.2013 emis de ministrul transporturilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 267 bis din 13.05.2013 până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge cererea de suspendare în privinţa celorlalte anexe ale Ordinului nr. 733/2013. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bacău. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2013.
Hotarare 224/2013 din 28.11.2013Amână cauza şi acordă un nou termnen de judecată la data de 28 noiembrie 2013, ora 12,00, pentru a fi citat reclamantul P***** C****** A***** cu menţiunea de a depune la dosar cererea transmisă pârâtului cu confirmarea de primire depusă la dosar nr. 01015 220513 din 29.05.2013. Dată şi citită în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.11.2013Repune cauza pe rol pentru ca reclamantul să facă dovada sesizării pârâtului în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Termen la data de 14 noiembrie 2013, ora 12,00, pentru când se vor cita părţile, reclamantul cu menţiunea de a face dovada că a sesizat M********* T************** cu revocarea Ordinului nr. 733/2013, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013