G******* A******** I*****
InculpatÎn baza art. 87 al. 1 – OUG. nr. 195/2002 republicată raportat la art. 320 ind. 1 al. 7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul G******* A******** I*****, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c al. 2 - art. 76 lit. e Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2013.
Hotarare 1707/2013 din 17.12.2013admite solicitarea apărătorului ales al inculpatului şi acordă termen la 17 decembrie 2013, pt. a da posibilitatea inculpatului să se prezinte în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 03.12.2013