U******* I**
Apelant InculpatP****** V*****
Intimat Parte vătămatăS******* J******* D* U******
Intimat Parte civilăRespinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U******* I**, împotriva sentinţei penale nr. 490/05.11.2013 pronunţată de Tribunalul Prahova. Menţine măsura arestării preventive şi deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data 28.07.2013, la zi. Obligă apelantul inculpat U******* I** la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru apelantul inculpat şi părţile lipsă de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2014.
Hotarare 8/2014 din 22.01.2014În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului U******* I**, în prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni şi menţine această măsură. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare, pentru inculpatul arestat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi. 03 decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 03.12.2013