P****** Î******* - D*********** - S******** T********* B********
ApelantR*** A***** I****
Apelant InculpatN****** S****
Apelant InculpatG****** A****
Intimat InculpatN***** A********
Apelant InculpatÎn temeiul art. 278 şi art. 279 din codul de procedură penală, ănlătură omisiunea vădită din cuprinsul minutei deciziei penale nr.31/A/29.01.2014, pronunţată de Czrtea de Apel Bucureşti - Secţia a II a penală, n prezentul dosar, urmând a se reţine, pe lângă fiecare dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul N****** S****, starea recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit.b din coudl penal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi,05.03.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.03.2014Dp.31/A - A) Admite apelurile declarate de PARCHETUL de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - SERVICIUL TERITORIAL BUCUREŞTI ?i de inculpatul NISTOR PETRIŢĂ LAURENŢIU, împotriva sentinţei penale nr.886/14.12.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în fond, rejudecând: I. 1.In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul R*** A***** I****, la pedeapsa de 6 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. In temeiul art. 33 lit. a , 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal, aplică inculpatului RADU ADRIAN IONUŢ pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. II. 1.In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul N****** S****, la pedeapsa de 6 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului N****** S**** pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. III. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul GUGULAN AUREL, la pedeapsa de 5 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului GUGULAN AUREL pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. IV. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit.c şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul N***** A********, la pedeapsa de 4 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 1 lit.c şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 1 lit.c şi art. 76 alin.1 lit. d din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului N***** A******** pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. V. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul ICUŞAR COSTEL, la pedeapsa de 5 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 4 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului ICUŞAR COSTEL pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. VI. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul NICOLAE PETRIŞOR DORU, la pedeapsa de 3 ani ?i 9 luni închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani ?i 9 luni închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. d din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal , contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa de 11 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 85 alin. 1 si 2 din OUG nr. 195/2002, aplicând inculpatului NICOLAE PETRIŞOR DORU pedeapsa cea mai grea, de 3 ani ?i 9 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. VII. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul BEGU VLADIMIR, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 2. In baza art. 26 din Codul penal raportat la art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. d din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 alin.3 din Codul penal , contopeşte aceste pedepse, aplicând inculpatului BEGU VLADIMIR pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art. 861 Cp. şi art. 71 alin. 5 Cp. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului BEGU VLADIMIR pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 863 alin. 1 şi 3 Cp., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucure?ti, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. cu referire la art. 83 Cp., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea - credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie. VIII. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul GUGULAN ZENO ŞTEFĂNIŢĂ MARIO, la pedeapsa de 3 ani ?i 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, , art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani ?i 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. d din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b ?i 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului GUGULAN ZENO ŞTEFĂNIŢĂ MARIO pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani ?i 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. IX. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul MIHAI TIBERIU, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. d din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b ?i 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului MIHAI TIBERIU pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal.. În baza art.71 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art. 861 Cp. şi art. 71 alin. 5 Cp. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului MIHAI TIBERIU pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 863 alin. 1 şi 3 Cp., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arge?, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. cu referire la art. 83 Cp., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea - credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie. X. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul PÂRVU RADU, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. b din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art.74 alin. 2 şi art. 76 alin.1 lit. d din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b ?i 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului PÂRVU RADU pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art. 861 Cp. şi art. 71 alin. 5 Cp. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului PÂRVU RADU pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 863 alin. 1 şi 3 Cp., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucure?ti, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. cu referire la art. 83 Cp., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea - credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie. XI. 1. In baza art. 7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.320 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul COJANU COSTICĂ, la pedeapsa de 3 ani ?i 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 2. In baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal ?i art.320 1 alin.7 din Codul de procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani ?i 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. 3. Conform art. 296 ind. 1 pct. 1 lit. l rap. la art. 296 ind.1 pct. 2 lit a din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal ?i art.320 1 alin.7 din Codul de procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare. In temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b ?i 35 alin.3 din Codul penal , aplică inculpatului COJANU COSTICĂ pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani ?i 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b din Codul penal. XII. În baza art. 14 raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul Nistor Petriţă Laurenţiu în solidar cu inculpaţii R*** A***** I****, N****** S****, N***** A********, Icuşar Costel, Cojanu Costică, Begu Vladimir, Mihai Tiberiu, Vasile Dumitru Florin, Pîrvu Radu, Gugulan Zeno Ştefăniţă Mario ,Nicolae Petrişor Doru şi G****** A**** la plata sumei de 29 694 lei către partea civilă AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VAMILOR ROMÂNE, reprezentând despăgubiri materiale. Obligă pe inculpatul Lăzărică Claudiu Mihai în solidar cu inculpaţii R*** A***** I****, N****** S****, N***** A********, Icuşar Costel, Cojanu Costică, Begu Vladimir, Mihai Tiberiu, Vasile Dumitru Florin, Pîrvu Radu, Gugulan Zeno Ştefăniţă Mario ,Nicolae Petrişor Doru şi G****** A**** la plata sumei de 173 973 lei către partea civilă AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VAMILOR ROMÂNE, reprezentând despăgubiri materiale. Obligă pe inculpatul Iagăru Daniel în solidar cu inculpaţii R*** A***** I****, N****** S****, N***** A********, Icuşar Costel, Cojanu Costică, Begu Vladimir, Mihai Tiberiu, Vasile Dumitru Florin, Pîrvu Radu, Gugulan Zeno Ştefăniţă Mario ,Nicolae Petrişor Doru şi G****** A**** la plata sumei de 16 423 lei către partea civilă AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VAMILOR ROMÂNE, reprezentând despăgubiri materiale. Obligă în solidar pe inculpaţii R*** A***** I****, N****** S****, N***** A********, Icuşar Costel, Cojanu Costică, Begu Vladimir, Mihai Tiberiu, Vasile Dumitru Florin, Pîrvu Radu, Gugulan Zeno Ştefăniţă Mario ,Nicolae Petrişor Doru şi G****** A**** la plata sumei de 4 423 232,66 lei către partea civilă AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VAMILOR ROMÂNE, reprezentând despăgubiri materiale. Constată că inculpaţii Radu Adrian Ionut, N****** S****, Mihai Tiberiu şi Iagaru Daniel au achitat din prejudiciu următoarele sume: • Radu Adrian Ionut - 257,29 lei; • N****** S**** - 1 700 lei; • Mihai Tiberiu- 12 630 lei; • Iagaru Daniel- 9 260 lei; • Gugulan Zeno Stefanita Mario – 4000 lei; • G****** A**** – 1000 lei. În temeiul art. 118 alin.1 lit.e din Codul penal, confiscă următoarele sume de bani: - de la inculpatul Gugulan Zeno Stefanita Mario – 705 lei ?i 3.950 lei; - de la inculpatul Niculae Petrisor Doru – 103 lei; - de la inculpatul Radu Adrian Ionut – 65.780 lei şi 5.060 lei; - de la inculpatul G****** A**** – 900 euro. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. B. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii R*** A***** I****, N****** S****, N***** A********, ICUŞAR COSTEL, COJANU COSTICĂ, BEGU VLADIMIR, MIHAI TIBERIU, VASILE DUMITRU FLORIN ?i LĂZĂRICĂ CLAUDIU MIHAI. În baza art. 191 alin.2 din Codul de procedură penală obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat: N****** S****, N***** A********, BEGU VLADIMIR ?i VASILE DUMITRU FLORIN – câte 1 400 lei fiecare, din care câte 400 lei reprezentând onorariile avoca?ilor din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justi?iei; R*** A***** I****, COJANU COSTICĂ ?i LĂZĂRICĂ CLAUDIU MIHAI – câte 1 100 lei fiecare, din care câte 100 lei reprezentând onorariile par?iale ale avoca?ilor din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justi?iei; ICUŞAR COSTEL ?i MIHAI TIBERIU - câte 1 000 lei fiecare. Onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru inculpatul Pîrvu Radu, în sumă de 400 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2014.
Hotarare 31/2014 din 29.01.2014Amână pronunţarea la data de 29.01.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2014amână pronunţarea la 22.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2014lipsă parte
Incheiere de sedinta din 04.12.2013lipsa apărare
Incheiere de sedinta din 06.11.2013lip.proc. ap.inc. N****** S****
Incheiere de sedinta din 09.10.2013lip.ap.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013