Dosar 7087/211/2013 din 19.03.2013

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7087/211/2013
Data dosar:
19.03.2013
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Penal
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.05.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet P3 NCPP
  • Condamnare

    În temeiul art. 228 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal 1969 şi cu reţinerea art. 5 din Codul penal condamnă pe S.D.A.recidivist, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Constată că fapta pentru care a fost condamnat prin prezenta sentinţă penală este comisă în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3084/2011 a Judecătoriei Arad şi în concurs cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 41/2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3084/2011 a Judecătoriei Arad, revocare efectuată prin sentinţa penală nr. 41/2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. În temeiul art. 83 din Codul penal 1969 adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3084/2011 a Judecătoriei Arad la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, stabilind pedeapsa parţial rezultantă de 3 ani 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a şi a art. 34 alin. 1 lit. a din Codul penal 1969, cu reţinerea art. 5 din Codul penal contopeşte: 1. pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 41/2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti; 2. pedeapsa parţial rezultantă de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 4 ani 6 luni închisoare, fără spor, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 555 şi a art. 585 din Codul de procedură penală anulează mandatul de executare a pedepsei emis pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 41/2014 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti şi dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre. Constată că partea vătămată SC Real Hypermarket România SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Alexandru Ştefan, în sumă de 200 lei se avansează din FMJ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.05.2014.

    Hotarare 530/2014 din 13.05.2014
  • Sedinta din data de 29.04.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet P3 NCPP
  • Amână pronunţarea

    AP 13 MAI 2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2014
  • Sedinta din data de 14.04.2014 la ora 11:30

    Complet: Complet P3 NCPP
  • Amână pronunţarea

    AP. 29.04.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2014
  • Sedinta din data de 31.03.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    Administrare probe

    Incheiere de sedinta din 31.03.2014
  • Sedinta din data de 20.01.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    Lipsă inculp. se va cita cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 20.01.2014
  • Sedinta din data de 25.11.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    Audierea martorului V.R.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2013
  • Sedinta din data de 30.09.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    - în vederea adminsitrării probatoriului testimonial încuviinţat

    Incheiere de sedinta din 30.09.2013
  • Sedinta din data de 10.06.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    -se va reveni cu adresă către IJP pentru a comunica, dacă inculpatul se află în detenţie, în caz afirmativ să ne indice locul de detenţie în vederea citării;

    Incheiere de sedinta din 10.06.2013
  • Sedinta din data de 27.05.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    Amasna cauza pentru a se face verificări cu privire la situaţia juridică a inculpatului

    Incheiere de sedinta din 27.05.2013
  • Sedinta din data de 08.04.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet P3
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul de la adresa cunoscută, în vederea identificării noului domiciliu al inculpatului în baza de date SEIP şi a citării acestuia şi prin afişare la Consiliul Local Cluj-Napoca, va dispune amânarea judeăcării cauzei.

    Incheiere de sedinta din 08.04.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD