S****** T***** V********* L* C************** E****
ContestatorC******** R******* M********* S**
IntimatM********* R***************** E******** F*********
IntimatG*** A*** C*****
IntimatConstată perimată cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea Spoială Tamara Valentina. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 17 noiembrie 2014, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Hotarare 5663/2014 din 17.11.2014subzistă motivele suspendării cauzei şi trimite dosarul în arhiva penală spre păstrare
Rezolutie din 27.03.2014În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. Dispune suspendarea soluţionării cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub număr unic 7099/288/2013 având ca obiect cererea de suspendare a executărilor silite ce formează obiectul dosarelor de executare nr. 384/2011 şi nr. 160/2013 formulată de contestatoarea Spoială Tamara Valentina în contradictoriu cu intimaţii S.C. Corporate Recovery Management S.R.L., Municipiul Rm. Vâlcea-Direcţia Economico Financiară şi Guţă Alin Cosmin, şi trecerea dosarului spre conservare în Arhiva Civilă până la stăruinţa părţii interesate. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 4 noiembrie 2013, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Incheiere suspendare din 04.11.2013Admite cererea de abţinere. Înaintează dosarul la grefierul repartitor în vederea repartizării aleatorii a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 septembrie 2013.
Incheiere abtinere din 24.09.2013în vederea soluţionării cererii de abţinere
Incheiere abtinere din 17.09.2013Acordă termen şi emite adresă contestatoarei şi revine cu adrese pentru ataşarea dosarelor.
Incheiere de sedinta din 21.08.2013Pentru lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 31.07.2013