O***** G*******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** R***** P******
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 04.09.2014
Hotarare 7755/2014 din 04.09.2014Încuviinţează în condiţiile art. 255 Cod pr civila, pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiată martora Chiţu Elena Mirela, indicată la fila 17 din dosar, iar pentru intimat proba cu înscrisuri la care face trimitere prin întâmpinare, constatând ca fiind utile, concludente şi pertinente soluţionării litigiului. Din oficiu, dispune audierea martorului asistent menţionat în procesul verbal Glodeanu Iulian, care va fi citat, în urma verificărilor care se vor face în programul informatizat al instanţei pentru aflarea domiciliului acestuia în raport de CNP-ul indicat în conţinutul procesului verbal. Amână judecarea cauzei la 22.05.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 27.03.2014Constată că din eroare s-a fixat termen pentru anularea plângerii. Constată necesar a se continua procedura prealabilă. Constată că petentul a indicat un nou domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură, c.f filei 14 a dosarului cauzei. Constată necesar a se recomunica întâmpinarea, sens în care se desprinde fila 12, reprezentând cel de-al doilea exemplar al întâmpinării care se comunică petentului, cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare în 10 zile de la primirea comunicării. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014