A******* V*******
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată prin Legea 49/2006 cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere condamnă inculpatul A******* V******* la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 Cod penal. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2014.
Hotarare 33/2014 din 15.01.2014